Sfârşit tragic pentru Călin Farcaş, tânărul de 29 de ani care a aşteptat doi ani un transplant de plămâni. Acesta a murit, după ce România nu a mai prelungit acordul cu Eurotransplant, instituția prin care se făceau operaţii la Viena iar operaţia de transplant a fost blocată.

În lipsa unui acord, nu a fost posibilă nici varianta unei operaţii plătite, deşi tânărul strânsese bani.
Povestea lui Călin a fost făcută publică în luna aprilie, când tânărul a protestat cu aparatul de oxigen lângă el, susţinut de prietenii săi, pentru a-şi apăra dreptul la viaţă.

Călin reuşise în doar cinci zile de când a fost deschisă o pagină de donaţii pentru să mobilizeze mii de oameni care au adunat întreaga sumă de 200.000 de euro necesară pentru intervenţia de care are nevoie, relatează digi24.ro.

„După atâtea lucruri minunate – şi într-un timp atât de scurt – care mi s-au întâmplat, simt că nu mă mai poate împiedica nimic să îmi indeplinesc ţelul.
Am simţit că trăim o minune. S-a întâmplat să trăim o minune împreună. (Te aşteptai să se adune banii aşa repede?) Sincer nu. Îi spuneam mamei mele, la început, când am văzut în conturi, 11 euro aveam, când am văzut că s-au strâns 11 euro, i-am spus mamei te rog, adună lucrurile că în cel mai scurt timp plecăm. Mă bucur din suflet că mi-au înţeles disperarea cu care am apelat la ei”, a declarat atunci tânărul.

Cu banii adunaţi, Călin voia să meargă la o clinică din India pentru a face transplantul. Din păcate acest lucru nu a mai putut fi posibil.

Nu rata promotiile! VEZI ULTIMELE OFERTE DE LA eMAG! Click aici!

Loading...