ACCIDENT CUMPLIT la Constanța. DOUĂ persoane au DECEDAT

Un grav accident rutier în urma căruia două persoane și-au pierdut viața și alte două sunt grav rănite a avut loc pe DN22 în județul Constanța, în urma coliziunii violente dintre două autoturisme. Polițiștii efectuează cercetarea la fața locului, traficul este blocat.

Accidentul a avut loc, în jurul orei 18,05, pe DN22 Constanța-Tulcea, în curba dintre localitățile Oituz și Sibioara. Două autoturisme care circulau din sens opus, dinspre Tulcea spre Constanța, respectiv Constanța-Tulcea, s-au ciocnit puternic pe fondul carosabilului umed și al neadaptării vitezei la intrarea în curbă, potrivit polițiștilor. În urma impactului violent a rezultat decesul unui bărbat, de 46 de ani, și al unei femei, de 53 de ani, din mașina cu număr de Constanța. Ocupanții autoturismului cu număr de Tulcea, șoferul, de 46 de ani din comuna Baia și o femeie, de 33 de ani, din Agigea, au fost răniți, având traumatisme la un picior și la bazin, respectiv traumatism toracic, ambii conștienți.

La fața locului au ajuns echipaje medicale ale SMURD și Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, salvatori ai ISU Dobrogea care au intervenit pentru descarcerarea victimelor și acordarea îngrijilor medicale de urgență. Răniții din mașina de Tulcea au fost tarnsportați la Spitalul Județean de Urgență Constanța. Polițiștii efectuează cercetări la fața locului, urmând să deblocheze traficul după finalizarea acestora. (Foto-IPJ Constanța)

Loading...