Cine vrea să-şi ducă morţii la groapă trebuie să umple buzunarele intermediarilor. Firmele de pompe funebre vânează orice rudă îndoliată, de la care pot obţine bani, şi chiar au un sistem de racolare, format din medici, preoţi, ambulanţieri, administratori de azile sau paznici de spital. Cu toţii devin ciocli de ocazie pentru câteva sute de lei.

– Să daţi o mie, cui?
– Şpagă! Doctorilor! De acolo pleacă mafia!

Doctorii sunt primii furnizori pentru firmele de pompe funebre: o spune deschis chiar un angajat. Iar vânătoarea de clienţi începe chiar în poarta spitalelor.
– Să-i vedeţi cum îşi trimit oamenii în spitale, la poarta spitalului şi cum îi văd în negru, cum îi acostează. Cum îi ia… cum să spun… cu japca!

Paznicii spitalelor livrează şi ei morţi către anumite firme.
– Noi avem pe cineva, sunăm, dacă trebuie!

Ofertele curg şi la câţiva paşi, la morga spitalului.
– Mafia, începând de la medic, de la morgă, la morgă, dacă n-ai dat 300 de lei, la revedere, nu-ţi dă mortul şi te ţine până nu mai poţi!

Neoficial, managerii se declară neputincioşi în faţa acestui fenomen. Pentru că nu pot controla fiecare persoană care intră în incinta spitalelor. Tot neoficial, unii dintre ei ne-au declarat că s-au judecat, chiar, cu firme de pompe funebre.

-Şi la azile, la fel! La azile, dacă mergeţi şi aveţi, Doamne fereşte, acolo, pe cineva care decedează şi nu faceţi cu firma lor, este crimă!

În Voluntari, un centru de îngrijire pentru bătrâni cu cancer lucrează de 13 ani cu aceeaşi firmă de pompe funebre. Dar echipa Observator i-a propus unei angajate un comision pentru fiecare mort care ajunge la o anumită firmă.
– Noi putem oferi şi o formă de recompensă dacă dumneavoastră ne ajutaţi cu nişte cazuri.
– Lăsaţi aici, când este ceva… sigur!

Nici preoţii, susţine angajatul, nu sunt străini de afacerea cu morţi.
– Să vinzi un sicriu pe lună! Nu înţelegeam de ce! Până când preotul le-a spus oamenilor din cartier că n-au voie să vină aici, să meargă pe partea cealaltă, la servicii funerare de acolo, contra cost.
– Cât ia preotul pentru un mort?
– 200, 300!

Toate aceste comisioane pe care le plătesc unele firme de pompe funebre se recuperează de la clienţi. Care ajung să nu-şi mai poată îngropa morţii nici măcar cu cei 3.100 de lei primiţi de la stat.

Sursa:observator.tv

 

loading...