Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a ajuns joi la sediul PSD din Kiseleff, unde se află președintele PSD Liviu Dragnea, dar și fostul ministru al Justiției Florin Iordache. De asemenea, la sediul partidului tocmai au ajuns premierul Viorica Dăncilă, ministrul de interne Carmen Dan și ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici.

Nu e clar care e agenda discuțiilor dintre șeful PSD și miniștrii guvernului, dar Dragnea a presat constant executivul Dăncilă pentru o ordonanță de urgență pentru amnistie.

Dragnea a avut joi mai multe întâlniri la sediul partidului, printre care și cu unii primari de sector, în contextul în care 28 de lideri de organizații au semnat o scrisoare prin care îi cer acestuia să convoace Comitetul Executiv Național, potrivit unor surse politice.

Paul Stănescu, Niculae Bădălău și Mihai Tudose sunt cei care au inițiat demersul și au reușit să-i mobilizeze pe șefii de organizații. Semnatarii vor să dezbată în ședință modul în care este condus partidul și viitorul acestuia.

Liviu Dragnea i-a convocat la sediul partidului, în Kiseleff, pe șefii de organizații sub pretextul oficial de a vorbi despre organizarea referendumului pentru familia tradițională. Neoficial, sursele Hotnews.ro susțin că Dragnea încearcă să-și consolideze poziția de lider prin discuții și negocieri cu liderii de organizații.

Nu rata promotiile! VEZI ULTIMELE OFERTE DE LA eMAG! Click aici!

Loading...