Coreea de Nord a mutat avioane şi şi-a întărit apărarea după misiunile unor bombardiere americane B-1B în peninsula coreeană la sfârşitul săptămânii trecute.

Un raport al serviciului de informaţii din Coreea de Sud arată că Statele Unite par să fi făcut cunoscut intenţionat traseul bombardierelor, deoarece Coreea de Nord nu părea să fie pregătită. Avioanele militare americane au zburat mai departe la nord de zona demilitarizată dintre cele două state coreene decât în orice altă misiune din secolul 21, a declarat la momentul respectiv o purtătoare de cuvânt a Departamentului Apărării de la Washington.

Serviciul Naţional de Informaţii al Coreei de Sud nu a confirmat imediat agenţiei Reuters existenţa raportului.

Sursa:evz.ro

loading...