ALERTA. ATENTAT TERORIST la LONDRA. Cel putin UN MORT si 10 RANITI

Mai mulți pietoni au fost răniți, după ce un vehicul i-a lovit în noaptea de duminică spre luni în nord-estul Londrei .

Opt persoane se află la spital. Suspectul, de 48 de ani, a fost arestat după ce a fost pus la pământ și imobilizat de martorii de la fața locului. Se pare că șoferul ar fi strigat: „O să ucid toți musulmanii”.

Rahman a spus pentru BBC că el l-a lovit pe bărbat și a ajutat la imobilizarea lui.

„Când bărbatul a ieșit din dubiță, a vrut să scape, a fugit și a fost auzit spunând că vrea „să omoare toți musulmanii”. „L-am lovit în stomac…și apoi eu și alți tipi…l-am ținut la pământ până nu s-a mai mișcat. L-am ținut acolo până au venit polițiștii”, a povestit el.

O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte 10 au fost rănite – două mai uşor, opt mai grav, fiind transportate la spital – după ce o dubiţă a intrat într-o mulţime de pietoni în noaptea de duminică spre luni lângă o moschee în nord-estul Londrei, premierul Theresa May afirmând că incidentul este tratat ca un potenţial atac terorist, relatează agenţiile internaţionale de presă.

„Poliția a fost chemată imediat după ora 00.20 (02.20, ora României) când s-a semnalat că un vehicul a intrat în pietoni”, a comunicat poliția într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Mai multe echipaje s-au deplasat la un incident petrecut în Seven Sisters Road. 

Atentatul ar fi avut loc în fața unei moschei, a anunat Consiliului Musulmanilor din Regatul Unit (MCB), organizație reprezentativă a musulmanilor britanici.

Evocând un „eveniment teribil”, premierul Theresa May a declarat că „gândurile sale sunt îndreptate spre cei răniţi, persoanele apropiate acestora, în timp ce serviciile de urgenţă operează la faţa locului”.

Sursa:evz.ro

Loading...

Lasă un răspuns