Oficialii guvernamentali au anunțat că schimbarea datei privind livrarea pensiilor de către Poşta Romană nu a afectat plata veniturilor pensionarilor.

“În iulie, odată cu data de 2 s-au reluat plăţile conform conveţiilor. În acest moment este un termen clar, data de 15, iar toată lumea ştie că până la această dată îşi primeşte banii. Plata pensiilor se face în baza unor convenţii, iar noi ne vom respecta termenele asumate”, ne-a declarat ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Bogdan Cojocaru .

Începând din iulie, pensionarii primesc pensiile acasă în prima jumătate a lunii, cel târziu pe data de 15, începând de luna aceasta. Conform unei decizii a Guvernului, măsura va fi aplicată pentru plata drepturilor de pensie pe luna iunie, astfel că beneficiarii care primesc drepturile prin intermediul CN Poşta Româna SA sunt anunţaţi, printr-un comunicat al Casei Naţionale de Pensii, despre noul calendar:

Plăţi curente

• 1 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor;

• pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiţi la domiciliu) drepturile băneşti şi documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective .
Plăţi restante

• 11 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor

• pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiţi la domiciliu) drepturile băneşti şi documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.

Folosim acest context pentru a preciza că în cazul persoanelor ale căror drepturi se achită prin conturi curente sau conturi de card calendarul de plată este cel de până în prezent. Astfel, plata se face începând din data de 14 sau din prima zi lucrătoare care urmează datei de 14, dacă această zi este nelucrătoare.

Documentul de informare (talonul mov) se transmite între 1 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor.

Pentru pensionarii avizaţi la domiciliu documentul de informare se poate ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.

ULTIMA ORA: BATAIE IN DIRECT! VEZI AICI VIDEO DE LA PROTESTUL DIASPOREI DIN PIATA VICTORIEI!

Loading...