Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare nowcasting de cod galben de vânt puternic în județele Constanța și Tulcea. Porturile maritime, din judeţul Constanţa, rămân sâmbătă închise din cauza vântului puternic, conform centrului Infotrafic al Poliţiei Române.

Avertizarea este valabilă pentru județul Constanța: Constanța, Eforie, Mangalia, Năvodari, Techirghiol, 23 August, Agigea, Albești, Corbu, Costinești, Cumpăna, Limanu, Pecineaga, Topraisar, Tuzla; și județul Tulcea: Sulina, C.A. Rosetti, Crișan, Murighiol, Sfântu Gheorghe.

În aceste zone se vor semnala intensificări ale vântului cu rafale ce vor depăși 55 km/h.

De altfel, până duminică la ora 16.00 este în vigoare o informare meteorologică de vreme rea.

„În judeţul Constanţa, din cauza vântului puternic, rămân închise atât traficului maritim, cât şi celui fluvial toate cele patru porturi (Constanţa Nord, Constanţa Sud – Agigea, Mangalia şi Midia)”, potrivit Infotrafic.

Vineri, începând cu ora 18,30, au fost închise traficului maritim şi fluvial, din cauza vântului puternic, porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud – Agigea, Mangalia şi Midia.

ULTIMA ORA: BATAIE IN DIRECT! VEZI AICI VIDEO DE LA PROTESTUL DIASPOREI DIN PIATA VICTORIEI!

Loading...