Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a anunţat luni că săptămâna viitoare va fi depus la Parlament un proiect de lege privind parteneriatul civil.

„Vreau să vă spun că acest proiect este aici şi este completat, este complet, a fost discutat cu partenerii din societatea civilă, cu actorii sociali, cu formaţiunile politice şi acest proiect urmează să fie depus săptămâna viitoare de colegi parlamentari. În mod special avem aici câţiva deputaţi care sunt implicaţi, aş sublinia pe domnul deputat Florin Manole, dar şi alţi parlamentari din tot spectrul politic care vor împinge înainte acest proiect. Nu pentru a crea noi disensiuni, ci pentru a crea noi soluţii”, a declarat Negrescu la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, în cadrul evenimentului prin care Ministerul Afacerilor Externe a marcat încheierea seriei „Consultări cetăţeneşti pentru viitorul Uniunii Europene”.
El a făcut aceste precizări în contextul referendumului pentru redefinirea familiei organizat în weekend, despre care a spus că „nu are câştigători şi nu are pierzători”, scrie agerpres.ro.

„Zilele trecute, într-adevăr (…), a fost organizat un referendum care nu are câştigători şi nu are pierzători. Are doar un singur mesaj, un mesaj că, în definitiv, trebuie să găsim acele proiecte, acele soluţii care, indiferent de opţiunile fiecăruia, ne pot împinge înainte. Există o parte din aceste soluţii care pot fi împinse înainte şi pot fi promovate la cel mai înalt nivel. În sensul acesta am remarcat în diferitele intervenţii publice, de ieri sau şi de astăzi, faptul că foarte mulţi actori sociali şi politici subliniau ideea de a găsi un nou cadru legal pentru a reglementa ceea ce înseamnă viaţa de zi cu zi a cuplurilor necăsătorite, subliniind în acest sens ideea parteneriatului civil”, a spus Victor Negrescu.
Acesta a subliniat că şi persoanele care au votat la referendumul pentru familie „au nevoie ca vocile lor să fie exprimate”.

„Şi ieri, dacă e să fac referire la ce s-a întâmplat în weekend, au fost persoane care au mers, au votat, au avut opţiunile lor. Şi acele persoane au nevoie ca vocile lor să fie exprimate. Şi, probabil, au exprimat o serie de temeri vizavi de globalizare, vizavi de ceea ce înseamnă evoluţiile din Uniunea Europeană şi la nivel global. Şi acele persoane au nevoie de un răspuns pentru a trece peste temeri şi a identifica acele soluţii care le pot da siguranţa că viitorul lor va fi unul mai bun, conform, de ce nu, şi viziunii lor despre România, despre Uniunea Europeană”, a mai spus ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

ULTIMA ORA: BATAIE IN DIRECT! VEZI AICI VIDEO DE LA PROTESTUL DIASPOREI DIN PIATA VICTORIEI!

Loading...