Alertă in ITALIA, român prins cu o puşcă cu lunetă şi amortizor în maşină, plus un întreg arsenal în portbagaj

Carabinerii din Forli au fost în alertă, după ce au urmărit un SUV de culoare neagră, care se deplasa încet, de-a lungul Via Petrignone, în jurul orei 4 dimineaţa.

Patrula a considerat suspect traseul şi comportamentul şoferului, care părea că urmăreşte sau aşteaptă ceva, scrie presa italiană.

Poliţiştii l-au urmărit pe suspect o perioadă, apoi au intervenit în forţă şi l-au arestat. Astfel, la volanul maşinii se afla un român în vârstă de 52 de ani, care avea pe scaunul din dreapta o puşcă cu lunetă şi amortizor, calibrul 22 de milimetri.

De asemenea, la un control mai amănunţit al maşinii, a fost descoperit un întreg arsenal. Românul deţinea fără drept toate armele, care aveau şi muniţia aferentă.

„Agenții au observat că un SUV de culoare închisă circulă încet în zona periferică a oraşului şi a devenit suspicios din acest punct de vedere. Agenţii au hotărât să nu acţioneze şi să continue verificarea maşinii şi proprietarului. Pentru că agenţii au primit informaţii că persoana de la volan este potenţial periculoasă şi are antecedente pentru port ilegal de armă, au procedat la oprirea acesteia şi luarea măsurilor care se impun”, se arată în comunicatul autorităţilor, citat de presa italiană.

Persoana oprită, un român în vârstă de 52 de ani, era deja cunoscută pentru că anul trecut a fost raportată justiției în legătură cu un alt episod, încercând pătrunderea într-o instituţie publică înarmat cu un cuţit. El a fost dat de gol de un detector de metale instalat de puţin timp la intrarea in clădire.

La domiciliul suspectului, informează presa italiană, a mai fost reţinută o puşcă şi muniţie, dar care era înregistrată legal, în temeiul unei licențe de vânătoare. Întreg arsenalul a fost confiscat de la românul în vârstă de 52 de ani, în așteptarea anulării autorizației.

Românul a fost apoi arestat și plasat la dispoziția magistraturii, care a ordonat arestarea la domiciliu până la judecarea cauzei directe şi obligaţia de a trece zilnic pe la sediul poliţiei.

Loading...