Guvernul va simți din plin căldura lunii iulie! O mare manifestație, alta decât cea organizată de #Rezist și Corupția Ucide, amenință Capitala. Mii de oameni vor pune presiune pe Putere, la finalul lunii iulie.

Anunțul privind protestul a strâns foarte repede mii de aprecieri și distribuiri.
Românii din această zonă vin să protesteze împotriva proiectului de lege care vizează oficializarea limbii maghiare în administrație, care ar urma să intre zilele acestea la vot în Camera Deputaților.

„Românii din Covasna, Harghita si Mureș vin la București!
Pentru a spune că Limba Română trebuie să fie stăpână în Inima Țării!
Acest lucru l-am hotărât cu toții la Izvorul Mureșului. Distribuiti vestea fraților! Vă chemăm să fiți alături de noi, umăr lângă umăr, pentru Țară si Neam!

Sâmbătă 28 iulie, Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita si Mureș si Asociația Calea Neamului protestează în Capitala Țării împotriva proiectului Codului administrativ care oficializează limba maghiară în prefecturi si servicii publice deconcentrate, limba maghiară devenind astfel o a doua limbă oficială pe teritoriul statului român. Până aici! Asta nu se poate! Românii din cele trei județe îsi vor apăra identitatea națională în fața celor care trădează în Anul Centenarului interesele fundamentale ale Neamului Românesc.

Vom spune un NU hotărât Trădării, vom apăra Limba Română, una din ultimile baricade ale identității noastre. Vocea Inimii Patriei va fi auzită, Istoria va lua act că noi, românii cu dragoste de țară am fost în aceste vremuri cumplite ostași în această luptă identitară, că ne-am făcut datoria până la capăt. De vom iesi sau nu victoriosi, va fi după voia lui Dumnezeu.

Vom bea până la fund paharul amărăciunii de va fi nevoie, dar acest Drum al nostru în Capitală va rămâne Mărturie peste Timp că am purtat Lupta, că nu ne-am lăsat învinsi de deznădejde, că am fost Demni, că am iubit Drapelul, Ortodoxia si Limba Neamului nostru.

Cu Dumnezeu înainte frați si surori!”, anunțul a fost făcut de medicul Mihai Tîrnoveanu, reprezentant al Asociației Calea Neamului.

Postarea a strâns aproape 15.000 de distribuiri și și circa 4.000 de aprecieri.

Loading...