16 persoane au murit din cauza epidemiei de gripă din România, în acest sezon, iar cazurile de îmbolnăvire cresc săptămânal. 300 de cazuri de gripă au fost deja confirmate, la nivel naţional.

Secţiile în care sunt internaţi copii din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Arad sunt în carantină pe fondul confirmării unor cazuri de gripă în judeţ, în timp ce celelalte secţii au restricţii de acces pentru vizitatori.

Conducerea SCJU Arad a decis să nu mai permită accesul vizitatorilor în toate secţiile pentru copii, acestea fiind în carantină din cauza cazurilor de gripă confirmate în judeţ, pentru protejarea pacienţilor. Purtătorul de cuvânt al spitalului, Simina Roz, a declarat că accesul în cadrul secţiilor Neonatologie, Pediatrie I, Pediatrie II şi Obstretică-Ginecologie este strict interzis.

Accesul vizitatorilor restricţionat şi în spitalele din Vrancea
Potrivit unei informări transmise de Direcţia de Sănătate Publică Vrancea, de la începutul anului în acest judeţ au fost înregistrate 17 cazuri de gripă, dintre care 12 numai în ultima săptămână, motiv pentru care se impun restricţii în unităţile medicale cu paturi.

Astfel, în Spitalul Judeţean din Focşani vor fi luate măsuri de limitare a numărului de vizitatori: într-o secţie nu vor fi în acelaşi timp mai mult de două persoane, iar timpul de vizită va fi de 10-15 minute, pentru pacienţii nedeplasabili, în timp ce pentru pacienţii care se pot deplasa vizitele se vor face în sălile de aşteptare din secţii. Vizitatorii trebuie să poarte pelerină şi mască. În secţia Neonatologie, accesul vizitatorilor va fi interzis.

Măsuri sunt impuse şi pentru personalul medical – medicii şi asistenţii trebuie să poarte adecvat echipament de protecţie, iar masca va trebui să le acopere nasul şi gura, iar cei care nu s-au vaccinat până acum trebui să se imunizeze împotriva gripei. Se interzic consultaţiile ambulatotrii în secţiile Spitalului Judeţean Sfântul Pantelimon din Focşani, mai spune DSP.

Cazuri de gripă confirmate şi la Buzău, în special la persoanele nevaccinate
Patru cazuri de gripă au fost confirmate la pacienţi din judeţul Buzău, trei fiind la copii cu vârste cuprinse între 2 şi 14 ani, nevaccinaţi antigripal. Direcţia de Sănătate Publică Buzău a restricţionat accesul vizitatorilor în unele dintre secţiile unităţilor medicale şi a restrând programul de vizitare în celelalte.

Carantină la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi, după confirmarea virusului gripal la 11 pacienţi
Institutul Regional de Oncologie (IRO) din Iaşi se află în carantină, după ce în cazul a 11 bolnavi de cancer a fost confirmată prezenţa virusului gripal AH1N1, cinci dintre aceştia fiind în stare gravă.

Medicii susţin că, cel mai probabil, bolnavii s-au infectat de la un vizitator. În aceste condiţii, conducerea unităţii medicale a impus starea de carantină în spital.

“S-a interzis accesul vizitatorilor, s-a dispus izolarea bolnavilor pentru a nu se extinde boala. Au fost luate măsuri de dezinfecţie în spital şi s-a decis vaccinarea personalului medical“, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi, Marius Voicescu.

Toţi cei 11 pacienţi diagnosticaţi cu gripă primesc tratament cu Tamiflu, în timp ce DSP a trimis câteva zeci de doze de vaccin pentru personalul IRO care nu a fost vaccinat împotriva gripei.

Sursa:observator.tv

Nu rata promotiile! VEZI ULTIMELE OFERTE DE LA eMAG! Click aici!

Loading...