ALERTA. Un mare GRUP BANCAR din ITALIA, prezent si in ROMANIA, a fost ATACAT de HACKERI. Sute de mii de clienti sunt afectati. Iata detaliile

Hackerii au lovit cel mai mare grup bancar din Italia, astfel că reprezentanții băncii și-au anunțat clienții că au fost ținta unui atac cibernetic devastator.

Cel mai mare grup bancar italian, UniCredit SpA, a anunţat miercuri că a înregistrat atacuri cibernetice asupra datelor clienţilor, aproximativ 400.000 dintre clienţii săi italieni fiind afectaţi de accesul neautorizat la datele lor, existând posibilitatea să fi fost divulgate detalii privind conturile lor bancare şi datele personale, transmite Reuters.

Este cel mai semnificativ atac al hackerilor raportat de o mare bancă italiană.  Nu au fost furate parole în timpul atacurilor, care au apărut prima dată anul trecut – în septembrie şi octombrie – şi din nou anul acesta – în iunie şi iulie – a precizat UniCredit.  Atacurile au fost realizate printr-un partener comercial extern, care nu a fost identificat de UniCredit, anunta Agerpres.  „Banca a adoptat imediat toate măsurile necesare pentru a preveni o repetare a acestui tip de intruziune”, se arată într-un comunicat al UniCredit.  Miercuri dimineaţă, la Bursa de la Milano acţiunile UniCredit au scăzut cu 1% după anunţarea informaţiilor, apoi au înregistrat un declin de 0,6%, la 16,9 euro.  UniCredit este prezentă în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. În România, UniCredit Bank Austria, divizie a grupului bancar italian UniCredit, şi-a majorat participaţia pe care o deţine la UniCredit Ţiriac Bank, de la 50,5% până la 95,6% din acţiuni, prin preluarea pachetului de 45% deţinut de omul de afaceri Ion Ţiriac.

Loading...

Lasă un răspuns