Preşedintele PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca, a dezvăluit că în Kiseleff s-a încercat să se afle cine a semnat scrisoarea care îl contestă pe Liviu Dragnea, dar nimeni nu a recunoscut că susţine demersul

„Chiar dânsul a spus că unii colegi au deschis subiectul dacă ne întâlnim sau nu ca unii dintre colegii noştri dacă au puncte de vedere şi în partid să le poată exprima şi dânsul a spus, da, de acord, să convocăm cât de repede un CEX. Şi noi am spus că ar fi bine să ne întâlnim”, a declarat Aurelia Fedorca.

Într-un interviu, intrebat dacă a vorbit cu Liviu Dragnea referitor la convocarea unui Comitet Executiv, Ioan Mang, preşedinte PSD Bihor adeclarat: „Da, sigur. Şi dânsul a spus că trebuie convocat cât mai repede un Comitet Executiv. Trebuie discutată şi lămurită şi aceată zvonistică care de două zile circulă cu toate ştirile false, cu grupări care ar fi împotrivă. Şi ieri a fost concluzia generală, inclusiv a domnului Dragnea, că trebuie convocat urgent şi închis subiectul”.

Constantin Rădulescu, preşedinte PSD Vâlcea, adeclarat: „O să convoace probabil, preşedintele, că aşa scrie în Statut, Comitetul Executiv şi vom vorbi despre toţi şi vom clarifica tot. Dar eu m-am cam săturat să văd la televizor numai scandal, scandal, scandal”.
Potrivit Digi24, Paul Stănescu, Mihai Tudose şi Niculae Bădălău sunt iniţiatorii unei scrisori pentru convocarea unui Comitet Executiv şi schimbarea lui Liviu Dragnea din fruntea PSD. Ieri, aceştia s-au întâlnit la Giurgiu, cu ocazia alegerii lui Niculae Bădălău în fruntea organizaţiei.

Prezent la şedinţa din Giurgiu, secretarul general adjunct al PSD a recunoscut că urmează o perioadă grea pentru partid. Codrin Ştefănescu, secretar general adjunct al PSD: „Noi vom avea nişte zile mai fierbinţi la centru”.
Cu toate că membrii PSD susțin că nu știu cine sunt semnatarii scrisorii, în presă apar liste cu nume. Jurnalista Denise Rifai a făcut publice numele presupușilor puciști.

Nu rata promotiile! VEZI ULTIMELE OFERTE DE LA eMAG! Click aici!

Loading...