ANUNT IMPORTANT de la LIA OLGUTA VASILESCU privind SALARIILE: „TOTUL este o MINCIUNA…”

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a oferit, miercuri, la Antena3, noi detalii privind grila salariilor bugetarilor în anul 2018.

Vasilescu a dorit să dezmintă informațiile apărute în spațiul public, după ce un fluturaș care a fost distribuit în ultimele zile în cutiile poștale a creat o adevărată furie în rândul angajaților, mai ales a celor din sănătate. Potrivit acestui fluturas, angajații vor pierde semnificativ la salariu în ianuarie 2018 față de august 2017.

Invitată în emisiune Sinteza Zilei, ministrul Muncii a ținut să precizeze că totul este o minciună:

„Nu știu de unde sunt acești fluturași, dar dacă vă uitați cu atenție o să vedeți o minciună foarte mare: la spor de condiții de muncă este 1%. Noi nu am tăiat niciun spor de la sănătate. Este adevărat că anvelopa ajunge la 30%, ea a fost mereu 30%, dar anul acesta a fost 48%, se mărește baza salarială și o să vă dau și niște cifre. În 2017, am avut pentru cheltuieli de personal la sănătate 14,1 miliarde de lei, dintre care 11 miliarde au fost pentru cheltuieli de personal. Anul viitor, se va ajunge la cheltuieli de personal 16,9 miliarde, cheltuieli pe salarii 16,7 miliarde și contribuții care scad pentru stat la 0.2 miliarde”, a declarat ministrul Muncii.

„Astăzi am avut o întâlnire, se vorbește că vor scădea salariile medicilor. Nu este adevărat. Discuțiile pe care le fac cei de la sindicat este că nu se aplică unitar legea salarizării, în sensul că doar medicii și asistentele cresc în martie direct pe grila din 2022 și ar vrea ca acest sistem să se aplice întregului sistem de sănătate. Așa ceva este imposibil, pentru că bugetul României nu permite. De altfel, în afară de medici și asistente, care sunt tratați special, pentru că nu-i avem, în rest toată lumea crește până în anul 2022 cu salariile”, a mai spus Lia Olguța Vasilescu, care a explicat și cum cresc salariile medicilor și asistentelor de anul viitor.

Loading...

Lasă un răspuns