ANUNT important PRIVIND CONTRACTELE de MUNCA. MINISTRUL MUNCII anunta UN PROIECT de LEGE privind contractele de munca tip „teleworking”

Ministerul Muncii, condus de Olguța Vasilescu, a lansat în dezbatere publică un proiect de lege care prevede introducerea unui nou contract de muncă, de tip teleworking (tele-muncă – n.r.). Acest tip de contract implică munca de la distanța și folosește tehnologia informației.

„Prin prezentul proiect de act normativ se va realiza flexibilizarea şi adaptarea relaţiilor de muncă la realităţile socio-economice actuale, în raport cu evoluţia dinamică a pieţei muncii şi se vor stabili avantaje, atât pentru salariat, cât şi pentru angajator. Mai precis, pentru angajator se vor reduce costurile administrative în vederea inchirierii spaţiilor, cheltuielile cu utilităţile, consumul de carburant, precum şi parcul auto. În ceea ce îl priveşte pe salariat, avantajele constau în eliminarea costurilor de bani şi de timp cu deplasarea de la şi până la sediul angajatorului, precum şi libertatea alegerii locului de muncă şi valorificarea timpului de lucru, în vederea îmbunătăţirii echilibrului între viaţa profesională şi cea personală”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de lege iniţiat de Ministerul Muncii.

Conform documentului, pentru categoriile de locuri de muncă în care se utilizează tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, proiectul de act normativ instituie un drept şi nu o obligaţie, în sensul stabilirii consensuale de către părţi a locului de desfăşurare a activităţii salariatului.

Sursa:vz.ro

Loading...

Lasă un răspuns