Apar noi informaţii şocante în cazul cumplitului accident produs în Suceava, pe raza comunei Ilișești, la începutul acestei luni, în urma căruia cinci tineri au murit arşi de vii.

Potrivit jurnaliştilor de la obiectivdesuceava.ro, alcoolemia în cazul șoferul Ciprian Năsăudeanu, care a produs tragedia de la Ilişeşti, pare mai greu de stabilit decât se credea inițial.

Deoarece în brațul ce practic i-a zburat din mașină nu a fost găsit foarte mult sânge, medicii sunt nevoiți să-i reconstruiască mai multe țesuturi din braț pentru a putea concluziona dacă tânărul se afla ori nu sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Reamintim că în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie 2017, un cum­plit accident de circulație s-a produs pe DN 17, pe raza comunei Ilișești.

Cinci tineri cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani, care se întorceau cu mașina din Suceava, unde au fost într-un club pentru a petrece de Halloween, și-au pierdut viața după ce s-au izbit cu mașina într-un camion, vehiculul lor luând foc, cei cinci arzând practic de vii.

Astfel, în jurul orei 3.15, Ciprian Florinel Nă­săudeanu, de 26 de ani, din orașul Gura Humorului, în timp ce conducea autoturismul Audi A6, pe DN 17, pe raza localității Ilișești, dinspre Stroiești către Gura Humorului, într-o curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune laterală cu camionul Mercedes condus de Emil Botez, de 27 de ani, din muni­ci­piul Câmpulung Mol­­dovenesc.

În urma impactului, mașina humoreanului a fost proiectată în autoturismul Volkswagen condus de către Va­­sile Niculae, de 40 de ani, din satul Braș­ca, comuna Ilișești, care circula din di­recția Gura Humorului către Suceava.

Imediat, mașina condusă de Năsăudeanu a luat foc, șoferul și cei patru pasageri, respectiv Andrei Prelucă, de 19 ani, din Capu Câmpului, Beniamin Marian Paraliuc, de 16 ani, din Gura Humorului, Emanuel Darius Paraliuc, de 19 ani, din Gura Humorului și Simo­na Lazarovici, de 16 ani, din Frasin, arzând practic de vii.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „ucidere din culpă” și „vătă­ma­re corporală din culpă”, cercetările fiind continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.

Sursa:observator.tv

loading...