Președintele Klaus Iohannis a dat un răspuns cu privire la demersul președintelui PSD, Liviu Dragnea, care a venit, luni, cu două valize în Parlament, una cu „gogoși de la Rise Project” iar în cea de-a doua erau mai multe „dosare despre Klaus Iohannis”.

Președintele Iohannis a declarat că România se confruntă din ce în ce mai mult cu fenomenul fake news, adăugând că și „ieri am avut un exemplu de paradă”.

„Ne confruntăm din ce în ce mai des şi cu ameninţări specifice contextului actual, care riscă să pună în pericol chiar democraţia şi statul de drept – fenomenul fake news – şi ieri am avut un exemplu de paradă. Manipularea de orice fel a informaţiei de interes public şi un populism crescut care amăgeşte cu minciuni şi promisiuni prea puţin sustenabile sunt potenţiale pericole la adresa democraţiei”, a declarat Iohannis.„Auzim în ultima perioadă cum că UE ar fi vinovată pentru diferitele problemele din România. De fapt, asemenea afirmaţii nu reprezintă decât modul unor politicieni de a-şi ascunde propriile eşecuri şi de a găsi un vinovat de serviciu. Riscul este ca, din lipsa unor cunoştinţe legate de relaţia şi statutul României în Uniune, astfel de atacuri să devină credibile. Singura formă de imunizare împotriva populismului şi a demagogiei este educarea copiilor şi a tinerilor în ceea ce priveşte drepturile, libertăţile şi responsabilităţile pe care le au, precum şi în ceea ce priveşte modul în care funcţionează statul şi economia”, a mai spus el.Ulterior șeful statului a declarat, în legătură cu episodul de luni, în care Liviu Dragnea a venit cu două valize în Parlament, că „omul este disperat. Se vede că are probleme majore și nu doar cele din fața judecătorilor”.

Nu rata promotiile! VEZI ULTIMELE OFERTE DE LA eMAG! Click aici!

Loading...