Poliția română atrage atenția asupra unei noi twehnici a hoților. Astfel, siguranţa autoturismului personal ţine foarte mult de atenţia pe care fiecare şofer o acordă în orice condiţii, chiar şi atunci când aude zgomote ciudate. Dacă găsiţi o sticlă de plastic în roata maşinii, trebuie să fiţi foarte atenţi, pentru că vă puteţi afla într-un real pericol.

Inevitabil, dacă auzi zgomote la roţile maşinii, cobori din autoturism pentru a vedea despre ce e vorba. Se întâmplă ca în aceste cazuri să nu mai apuci să arunci o privire, pentru că un hoţ urcă în maşină şi porneşte în trombă. Se pare că hoţii sunt din ce în ce mai inventivi.

Au existat cazuri în care au plasat un pet între roată şi caroseria maşinii, astfel încât în momentul în care maşina pleacă de pe loc să se audă un zgomot puternic. Poliţia avertizează toţi conducătorii auto şi îi îndeamnă să-şi verifice cu atenţie roţile.

Sursa:evz.ro

loading...