Fostul preşedinte georgian, Mihail Saakaşvili, devenit lider de opoziţie în Ucraina, a fost ‘răpit’ luni la Kiev de persoane necunoscute, a declarat purtătorul său de cuvânt, citat de agenţia Reuters.

Conform acestuia, indivizi neidentificaţi care purtau costume de camuflaj verzi şi aveau feţele acoperite cu măşti l-au luat cu forţa pe Saakaşvili şi au plecat cu trei dube albe. Acelaşi purtător de cuvânt a spus că răpitorii ar putea fi membri ai unei unităţi speciale a serviciului de protecţie a frontierei, dar nu a oferit detalii.

Acuzat de autorităţile ucrainene că a vrut ”să preia puterea prin forţă” în cursul recentelor manifestaţii anticorupţie, Mihail Saakaşvili, a fost arestat pentru scurt timp în decembrie la Kiev, apoi eliberat şi consemnat la domiciliu, consemnare pe care Parchetul ucrainean nu a mai prelungit-o săptămâna trecută.

Tot atunci, avocatul său a spus că, după ce a pierdut un apel în instanţă, fostul preşedinte al Georgiei riscă să fie extrădat către această ţară, unde în ianuarie a fost condamnat în contumacie la trei ani de închisoare pentru ‘abuz de putere’ în afacerea privind asasinarea tânărului bancher Sandro Girgvliani în anul 2006, proces pe care Saakaşvili îl consideră motivat politic.

Sursa:stiripesurse.ro

ULTIMA ORA: BATAIE IN DIRECT! VEZI AICI VIDEO DE LA PROTESTUL DIASPOREI DIN PIATA VICTORIEI!

Loading...