Care este ADEVARATUL PLAN al lui Liviu Dragnea, în războiul cu BNR. Atac frontal la adresa șefului PSD

Atacurile din ultima perioadă ale liderilor PSD la adresa Băncii Naționale au în spate un plan bine pus la punct, menit să îi aducă lui Liviu Dragnea controlul total asupra țării.

Cel puţin asta susţine senatorul PNL Florin Cîţu. Într-o postare pe Facebook, acesta susţine că deprecierea cursului este premeditată de Guvern iar ţinta ar fi rezerva monetară şi destabilizarea economiei.

„Planul este ca România să rămână fără rezervă valutară într-un moment în care economia este în picaj. În acelaşi timp au avut grijă să submineze şi dotarea armatei. În 2017 şi 2018 banii din bugetul armatei s-au dus în special spre cheltuieli de personal. Nu s-au cheltuit cei 2% din PIB încălcând angajamentele României. România este astfel vulenarabilă. În acest context, Dragnea va decreta stare de urgenţă şi va prelua toată puterea,” susţine Florin Cîţu.

Senatorul liberal susţine de asemenea că atacul a început anul trecut, când Dragnea s-a declarat împotriva creşterii dobânzilor de către BNR. Creşterea dobânzilor a temperat rata inflaţiei şi a păstrat leul în într-o depreciere controlată. Este tocmai opusul decât şi-ar fi dorit Dragnea, pentru că acesta ar fi avut nevoie de o inflaţie şi o depreciere cât mai mari.

Nervos şi frustrat, Dragnea a trecut la planul B alături de grupul celor 5.

Pe scurt, cum a fost premeditată destabilizarea economiei, Planul B:

1. OUG 114 anulează instrumentul principal de politică monetară- dobânda ( anulează art 1, art2, art 3 Statutul BNR)

2. PSD+ALDE pornesc o campanie agresivă împotriva sistemului financiar bancar care cere explicit scăderea dobânzilor.

3. PSD +ALDE ordonă băncii centrale să VÂNDĂ rezerva valutară.

„Acum, în detaliu.

A adoptat OUG 114. Această ordonanţă plafonează creşterea dobânzilor. Intervine direct în modul de implementare a politicii monetare. Dacă BNR creşte dobânda de politică monetară pentru a se lupta cu inflaţia, SINGURUL obiectiv al BNR, automat creşte taxa plătită de bănci şi sistemul financiar bancar se prăbuşeşte.

După OUG 114 a început campania agresivă care acuză sistemul bancar şi BNR că au crescut dobânzile prea mult şi dobânzile trebuie să scadă.

Trebuie să fie clar pentru toată lumea. DOBÂNZI mai mici = monedă mai slabă – pe termen scurt. Știau ce fac, au premeditat deprecierea leului.

Leul a început să se deprecieze. Cum s-a intesificat campania de manipulare cum s-a accelerat şi deprecierea monedei.

Conferinţa de presă ALDE din 20 ianuarie 2019 a fost semnalul pentru speculatori să înceapă vânzarea de lei. Sistemul economic a fost sabotat din interior.

Actul final:

Liviu Dragnea ordonă BNR să intervină şi îi spune direct să folosească rezerva valutară. Nu vorbeşte de alte instrumente. Spune foarte clar cât este rezerva valutară şi dă ordin BNR să o vândă. Tupeu de dictator,” susţine Florin Cîţu, pe pagina sa de Facebook.

Loading...