Carmen Harra, PREVIZIUNI DEZASTRUOASE pentru anul 2019: „Intreaga lume va fi zguduita…”

Carmen Harra vine cu vesti calde despre evolutia anului 2019! Potrivit dezvaluirilor sale, vizionara sustine ca noul an va aduce o serie de schimbari incredibile. Clarvazatoarea este celebra in Romania pentru previziunile pe care le face! Invitata in cadrul unei emisiuni difuzate de Antena Stars, Carmen Harra a vorbit despre anul 2019 si afirma ca vor exista atat schimbari politice, cat si sociale.

„Anul 2019 este guvernat de cifra 3 și de planeta Jupiter. Va fi un an de stabilitate, dacă ne gândim la Biblie, la Cruce, la Sfânta Treime, triughiul este cel mai stabil element.

Anul acesta va fi un an de rezoluție, în care multe dintre lucrurile începute în 2018 se vor rezolva în 2019. La 30 de ani de la Revoluție, o să vedem o manifestație puternică în România, o schimbare de Guvern, de regim, așa cum nu am mai văzut din 1989.

Asta nu înseamnă că vor muri oameni, nu înseamnă că vor fi împușcături, dar anul acesta întreaga lume va fi zguduită pe plan politic. 2019 va intra în istorie, la fel cum a făcut-o 1989, vom avea parte de niște schimbări incredibile!”, a spus Carmen Harra, potrivit spynews.ro.

„Anul acesta va fi un dezastru economic. Căderi ca în 2019 nu s-au înregistrat de zeci de ani, probabil din 1929…S-au văzut deja, eu le-am anticipat cu un an înainte”, a mai spus vizionara.