Liviu Dragnea a declarat că s-a speriat, în timp ce asculta depozițiile din sala de judecată de la Înalta Curte după ce, pe telefon, i-a apărut mesajul: „Se ascultă”. „Vinovată” de spaima liderului PSD nu a fost decât o simplă aplicație.

La ultimul termen din dosarul Dragnea – DGASPC Teleorman, de la Înalta Curte de casație și Justiție (ÎCCJ), unde procurorul DNA a cerut închisoare cu executare pentru toti inculpatii, sub acuzația de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual, a avut loc un incident care l-a bulversat pe liderul PSD. După ce procurorul a cerut condamnarea acestuia la 7 ani și 6 luni de închisoare, pe telefonul lui Dragnea au apărut niște puncte albe, cu mesajul „Se ascultă”.

Întâmplarea a fost povestită chiar de liderul PSD care, după ieșirea din sala de judecată, a povestit că s-a speriat. Imediat după, pe ecran curgea exact textul pe care Marian Nazare îl rostea în fața judecătorilor. „I-am arătat ceva avocatului meu. A durat cam 10-12 secunde, eram cu telefonul deschis când avea pledoaria Marian Nazat. Răspunsesem la un mesaj și stăteam cu el deschis pur și simplu, iar la un moment dat îmi apar patru puncte luminoase pe ecran, care se face cam două treimi alb, în care se scrie ”Se ascultă” și după care a început să scrie în timp real ceea ce spunea Marian Nazat. Tot caut aplicația asta, adică sper să fie o aplicație la telefon, pentru că, sincer, m-am speriat”, a susținut Liviu Dragnea, citat de de B1TV.

Jurnaliștii de la B1 TV explică, însă, că, „orice ar fi vrut să insinueze șeful PSD, nu e niciun mister la mijloc!”. Ceea ce l-a „speriat” pe Dragnea nu a fost decât o simplă aplicație de pe telefon. Este vorba despre „Google Voice Search”, aplicație, pe care, probabil, a accesat-o din greșeală.

Nu rata promotiile! VEZI ULTIMELE OFERTE DE LA eMAG! Click aici!

Loading...