CE SUPER-VEDETA este NOUL ANTRENOR DE LA “VOCEA ROMÂNIEI”! “DA…”


Noul sezon de la “Vocea României” vine cu schimbări mari! Pe scaunele juraților vor sta alte nume grele din muzica românească, după ce Loredana și Adrian Despot au părăsit familia emisiunii care se ocupă cu descoperirea și șlefuirea talentelor muzicale. Astăzi, la aproape trei săptămâni de când Irina Rimes a fost anunțată ca fiind unul dintre jurații de la “Vocea României”, a fost dezvăluită informația potrivit căreia Andra este noul jurat care se alătură îndrăgitului show de la Pro TV.

Andra s-a alăturat juriului de la “Vocea României”

După lungi negocieri, producării de la “Vocea României” și Andra au decis să bată palma, iar contractul vedetei este ca și parafat, potrivit Libertatea. Aceste lucruri s-au întâmplat după ce reprezentanții show-ului muzical au spus: “Andra, te vreau în echipa mea!”, iar a reacționat imediat cu un “Da!” categoric. Propunerea a venit pentru îndrăgita cântăreață mai ales datorită evoluției sale de la “Vocea României Junior” din această vară, dar, spun unele surse, Andrei nu i-a fost deloc să ia această decizie de a se alătura familiei de la “Vocea României”. Unul dintre cele mai importante motive este reprezentat de faptul că, din cauza programului încărcat: concerte și proiecte de televiciune, ea nu are cum să petreacă mult timp cu cei doi copii și soțul său, Cătălin Măruță.

Loading...