A fost carnagiu pe o şosea din Suceava! Cinci vieţi s-au curmat aseară după un impact devastator, iar alte patru suflete se luptă să trăiască pe patul de spital. Preotul, o fetiţă de 6 ani, sora bărbatului şi soţul acesteia au murit pe loc în teribilul accident, la fel şi şoferul celeilalte maşini.

Era ora 18.00 când o familie cu opt membri, a unui preot, se îndrepta spre Iaşi, pe Drumul Naţional 2E, în judeţul Suceava. Mergeau să se închine la racla cu moaştele Cuvioasei Parascheva. Între localităţile Cornu Luncii şi Rădăşeni, maşina lor a fost izbită devastator.

În celălalt autoturism, în care era doar şoferul, poliţiştii au găsit acul kilometrajului blocat la 130 km/h.

La locul groazei au ajuns echipaje de descarcerare şi mai multe ambulanţe şi autospeciale SMURD. A fost activat planul roşu de intervenţie, iar în mijlocul şoselei, medicii s-au luptat să ţină, în viaţă, victimele.

Preotul era în maşină cu soţia, cei patru copii cu vârste între trei şi zece ani, sora şi cumnatul acestuia. Trei dintre ei au murit pe loc în coliziune. Preotul, sora lui şi soţul acesteia. Nici şoferul celeilalte maşini nu a mai putut fi salvat.

Alexia, o copilă în vîrstă de 7 ani, a fost scoasă în stare gravă din mormanul de fiare şi transportată de urgenţă la spital. În drum spre unitatea medicală, însă, s-a stins şi ea în mâinile medicilor. La urgenţe au mai ajuns doar patru suflete în viaţă: mama, cu ceilalţi trei copiii. Femeia, cât şi unul dintre cei mici sunt, de asemenea, în stare critică.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele teribilului accident. Familia preotului aleargă, acum, între spital şi medicina legală pentru a recupera trupurile neînsufleţite ale celor dragi.

Sursa:observator.tv

loading...