CRIMA care a ÎNGROZIT România: Procurorii au aflat de ce CRIMINALUL și-a DECAPITAT victima cu drujba, în fața copiilor

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, joi, începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat cu premeditare şi violare de domiciliu faţă de bărbatul de 32 de ani care l-a ucis cu drujba pe un altul, de 44 de ani, din Sânandrei.

„Din primele cercetări efectuate în cauză rezultă indicii temeinice că, în noaptea de 30/31 ianuarie 2019, o persoană de sex masculin s-a deplasat la imobilul din localitatea Sânandrei, în care locuia victima L.M.C., cu scopul de a o ucide. Acesta a tăiat cu drujba uşa de la intrare, pătrunzând în interiorul locuinţei, unde victima se afla împreună cu cei doi copii minori. În acele momente, victima s-a trezit din somn şi a încercat să scape, fugind în grădina din spatele imobilului, însă a fost urmărită de făptuitor, care a ajuns-o din urmă şi, folosind drujba, a ucis victima tăind-o în zona gâtului”, a declarat joi prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Mihaela Pop.
declarată admisibilă

În cursul zilei de joi, urmează să se ia măsurile preventive care se impun, a menţionat procurorul-şef Mihaela Pop, scrie agerpres.ro.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, autorul crimei, un arădean, şi-a recunoscut fapta, victima şi agresorul cunoscându-se de mai mult timp. Victima i-ar fi vândut agresorului un autoturism cu suma de 2.000 de euro, dar ulterior, acesta din urmă a observat defecţiuni şi a vrut să i-o înapoieze. Întrucât vânzătorul a refuzat să primească maşina şi să-i restituie banii, agresorul l-a ameninţat cu moartea de mai multe ori pe bărbatul de 44 de ani.

Loading...