Modificările aduse codului penal vor crea din România un paradis al infractorilor, crede Raluca Prună, fostul ministru al Justiției.

Raluca Prună, fost ministru al Justiţiei, este de părere că modificările aduse codurilor penale și de procedură penală ar putea transforma România într-o destinație preferată a infractorilor.

„Modificările îi ajută pe cei care au dosare penale pe rol, persoane cu funcții de demnitari, care folosesc Parlamentul ca pe un butic legislativ, în care dau ordine băieților de prăvălie și băieții execută.

Ce s-a întâmplat aseară cu codul de procedură penală transformă România într-un rai al infractorilor. Vom deveni un paradis în care tot felul de mafii sunt invitate să vină în România, care își face un brand de țară din apărarea infractorilor.

Aș fi vrut să văd că facem dreptate și victimelor. În primul rând, trebuie să facem dreptate victimelor infracțiunilor, și nu să apărăm peste măsură infractorii.

Asta ne oferă PSD și ALDE, în paralel cu un atac fără precedent, în care PSD are totul inclus, o armă eficace, care este Curtea Constituțională.

Suntem în situația în care structuri speciale ale Comisiei Europene fac un raport ad-hoc pentru România, pentru că ce se întâmplă pe justiție este grav. Reamintes faptul că structurile acestea, Comisia de la Veneția, urmează să facă un raport. Suntem în situația unui atac fără precedent, în care toată lumea spune că ceea ce se întâmplă este grav. Trăim în republica Dragnea și totul este posibil.”

Raluca Prună a afirmat inclusive faptul că s-ar putea să nu mai poată fi începută cu ușurință urmărirea penală inclusiv în cazul unor infracțiuni grave, precum omoruri sau violuri.

„Avem o lege care este adoptată de Parlament, opoziția va trimite pentru control de constituționalitate, nu vreau să mă antepronunț, dar nu am nicio speranță în CCR.

Problema e că vom fi în situața ca, după ce ne jucăm cu procedura legală și cu statutul magistraților, să fim nevoiți să publicăm aceste coduri de procedură penală care nu fac niciun fel de dreptate. Nu vorbim numai de infracțiuni de corupție, vorbim de omoruri, de violuri, alte infracțiuni pentru care nu se va mai putea face urmărirea penală.

Noi vom fi cei cărora le va fi atacată o rudă, li se va sparge casa. Noi trăim în acest mit al Anei lui Manole, în care trebuie adus un sacrificiu ritualic”, a declarat Prună, conform Digi24

Loading...
loading...