Demitere BOMBĂ! Premierul Viorica Dăncilă va da astăzi afară un nume greu din PSD! Ce a declanșat scandalul ascuns până acum (SURSE)

Social democrații nu se pot bucura prea mult de funcțiile pe care le primesc pentru că la orice mișcare greșită sunt imediat schimbați. Mai exact dacă unul dintre cei care ocupă posturi cheie intră în dizgrația lui Liviu Dragnea, în mod cert va urma și o demitere. De data aceasta, victimă este Ionuț Mișa.

Ministrul Finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici a cerut schimbarea lui cu mult timp în urmă. De altfel, este de notorietate antipatia pe care şi-o poartă cei doi. Pretextul oficial este că şeful ANAF nu-şi face corect datoria şi nu reuşeşte să colecteze sumele promise. Motivul real ar fi faptul că Ionuţ Mişa a scăpat mai multe informaţii către presă, au dezvăluit surse pentru Capital.

Se pare că actualul şef de la Fisc ar fi transmis mai multor jurnalişti că se fac presiuni enorme asupra lui pentru a face rost de cât mai mulţi bani din diverse sancţiuni aplicate companiilor, pentru a acoperi gara existentă deja în bugetul de stat. Aceste informaţii ar fi ajuns şi la urechile lui Liviu Dragnea, care dacă până acum, l-a tolerat în funcţie de data aceasta ar fi de acord cu demiterea lor.

Conform aceloraşi surse, premierul Viorica Dăncilă ar urma să-l demită chiar astăzi, iar un nume care ar fi luat în calcul pentru înlocuirea acestuia ar fi actualul vicepremier, Viorel Ștefan, care era în cărţi şi pentru şefia ASF. Doar că acolo nu a reuşit să se impună, iar la conducerea instituţiei care dă cele mai mari salarii din statul român, este în continuare Leonardo Badea.

Loading...