DETALII INCREDIBILE in cazul POLITISTULUI ATACAT cu SABIA in timpul unei PERCHEZITII. Iata FILMUL EVENIMENTELOR

Starea lui Ciprian Sfichi polițistul, rănit marți dimineața în timpul unei misiuni la Rădăuți s-ar fi îmbunătățit, acesta putând ține în mână un telefon pentru a le auzi vorbind pe fetițele sale.

În timp ce bărbatul se luptă pentru a supraviețuire pe patul de spital, comisia de anchetă încearcă să stabileacă de ce aceasta a fost rănit așa grav. Toată lumea s-a întrebat de ce nu purta cască de protecție.

Se pare că, din păcate Serviciul de Acțiuni Speciale al IPJ Suceava ar fi avut în dotare mai puține căști decât numărul de luptători. Mai mult, pentru perchezițiile care vizau și ridicarea de acasă a traficantului Alexandru Huțuleac a fost nevoie de tot efectivul de luptători, pe motiv că urmau să se facă opt descinderi, mascații fiind împărțiți în grupe de câte patru, iar bărbatul era singurul fără echipament, scrie Spynews.

Ghinionul a făcut ca polițistul să fi spart ușa, a intrat primul în imobil agresorul l-a lovit peste mână, a încercat să-i înfigă sabia în abdomen și imediat l-a lovit în cap. Deși înarmați, colegii lui Sfichi nu au putut să tragă în agresor pe motiv că polițistul s-a prăbușit peste traficant, iar trupul său a devenit, astfel, scut pentru cel care aproape că l-a ucis mai precizează sursa citată.

În cursul zilei de miercuri, polițiștii și jandarmii din mai multe orașe din țară, precum și civili, au donat sânge pentru polițistul rănit la cap cu o sabie de către una dintre persoanele vizate de o percheziție efectuată la Rădăuți de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava.

Bogdan Despescu, șeful Poliției Române, a precizat zilele trecute că polițistul rănit a avut la el casca de protecție, însă nu a purtat-o. Acesta a anunțat că se vor face verificări în acest sens pentru a se descoperi cum anume a fost coordonată misiunea de azi dimineață.

Sursa:evz.ro

Loading...

Lasă un răspuns