Autorităţile austriece dau detalii cutremurătoare legate de moartea şoferului de 21 de ani, care se afla la volanul microbuzului implicat în accidentul din Austria, în care cinci români şi-au pierdut viaţa.

Medicii austriceni nu au reuşit să stabilească dacă tânărul şofer, Costel Ardelean, a murit imediat după impactul puternic al microbuzului cu piciorul podului sau din cauza leziunilor cauzate de maşinile care au trecut peste el şi i-au zdrobit trupul. Costel Ardelean a fost aruncat, din cauza impactului, la circa 150 de metri, pe carosabil.

Surse judiciare au declarat pentru jurnaliştii austrieci că cel puțin șapte mașini au trecut peste corpul lui costel Ardelean. Cinci dintre şoferi au fost găsiţi, ceilalţi doi sunt căutaţi încă de autorităţi.

Amintim că cinci români, printre care şi doi copii, şi-au pierdut viaţa într-un accident produs pe o autostradă din Austria! Se îndreptau spre ţară, în clipa în care şoferul microbuzului – în vârstă de numai 21 de ani – a pierdut controlul volanului.

Oboseala şoferului şi viteza le-a adus sfârşitul într-o curbă periculoasă, românilor. Diagrama a arătat că microbuzul mergea cu 128 de kilometri pe oră când a intrat în parapetul de la marginea drumului.

Microbuzul cu români venea din Germania şi ieri dimineaţă trebuia să ajungă în Satu Mare. Şoferul apucase să doarmă doar 3 ore, între curse.

În microbuzul cu 6 locuri, plus şoferul, erau 8 persoane. Cel mai probabil, unul dintre copii era ţinut în braţe. Deocamdată, identitatea victimelor nu a fost făcută publică. Microbuzul era condus de un tânăr de 21 de ani. Foşti colegi, care au lucrat la firma de transport din Satu Mare, cea care deţine microbuzul, spun că patroana îi grăbea pe angajaţi şi nu-i lăsa niciodată să se odihnească atât cât trebuie.

Sursa:observator.tv

loading...