Criticul de teatru Ion (Jean) Cazaban, autorul a numeroase studii dedicate istoriei regiei, scenografiei și avangardei teatrale românești, a murit la vârsta de 83 de ani, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Uniunea Teatrală din România (UNITER).

UNITER transmite în comunicat că își exprimă profundul regret față de dispariția lui Ion (Jean) Cazaban, critic de teatru, istoric, profesor universitar la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) din București și cercetător ştiinţific principal la Institutul de Istoria Artei „G.Oprescu – Academia Română.
Trupul neînsuflețit al criticului de teatru, care a decedat luni, va fi depus, joi, între orele 18.00 și 19.30, la capela Cimitirului Bellu Ortodox. Slujba de înmormântare va avea loc vineri, la ora 12.00, la Cimitirul Bellu Ortodox din București.

Născut pe 19 octombrie 1935, Ion Cazaban a scris numeroase studii dedicate istoriei regiei, scenografiei şi avangardei teatrale româneşti, publicate în revistele Institutului de Istoria Artei, din 1969 până în prezent. A publicat câteva sute de articole – cronici de teatru și film, recenzii – în reviste precum Teatrul, Contemporanul, România liteară, SCIAt.m.c, PRHt.m.c, Rampa, Scena, Okean, Contrapunct, Semnal teatral, Caiete critice, Teatrul Azi.

Nu rata promotiile! VEZI ULTIMELE OFERTE DE LA eMAG! Click aici!

Loading...