Cântăreţul francez Charles Aznavour a murit, au anunţat media franceze, transmite luni Reuters. Artistul avea 94 de ani.

Charles Aznavour a fost unul dintre cei mai apreciați, iubiți și mai longevivi cântăreți francezi. Născut într-o familie de emigranți armeni din Paris, se simte foarte atașat de comunitatea armeană.
Shahnourh Varinag Aznavourian (numele său real) a început să cânte de la nouă ani și foarte repede și-a luat numele de scenă Aznavour. A devenit celebru în momentul în care Edith Piaf l-a auzit cântând și dându-și seama de calitățile sale vocale a aranjat să realizeze un turneu împreună în Franța și SUA. Adesea descris ca Frank Sinatra al Franței, toate piesele lui Aznavour sunt cântece de dragoste.

Anul 1956 a marcat un prim pas important în viața cântărețului. După un recital la Casablanca, reacția publicului a fost aceea care l-a propulsat pe Aznavour la rangul de vedetă. Pentru premiera sa la Olympia, Aznavour a scris ”Sur ma vie” (1956), care devine primul său mare șlagăr. De acum înainte contractele se vor succeda și după o perioadă de trei luni la Olympia, cariera sa va căpăta adevărata valoare la teatrul Alhambra, unde a compus ”Je m’voyais deja” (1960).

A apărut în peste 60 de filme și a compus peste 1.000 de cântece, din care aproape aproximativ 150 în engleză, 100 în italiană, 70 în spaniolă și 50 în germană. De-a lungul carierei a vândut peste 100 milioane de discuri. În urma cutremurului ce a răvășit Armenia în 1988, a pus bazele unei fundații cu scopul de a ajuta zonele sinistrate, fundație numită „Aznavour pour l’Armenie”. În onoarea sa, o piață din Erevan îi poartă numele, iar în Gyumri, orașul care a suferit cele mai multe pierderi de vieți omenești în cutremur, i s-a ridicat o statuie. Din 1995, este ambasador al Armeniei pe lângă UNESCO, iar din 2009 este ambasadorul Armeniei în Elveția, după ce a devenit cetățean armean în decembrie 2008. În 1997, a fost numit ofițer al Legiunii de onoare și apoi comandor în 2004.

În 1991 a concertat alături de Liza Minelli în spectacole susținute în New York, Washington, Toronto și Montreal. În decembrie 1994 a susținut un concert excepțional la Viena alături de Placido Domingo. Patru ani mai târziu în 1998 a efectuat un turneu de patru săptămâni pe Broadway în New York, un eveniment unic pentru un artist francez. A susținut, de asemenea, spectacole la Moscova, Kremlin și Sankt Petersburg. În 2004, a concertat la Palais des Congres urmând apoi un turneu în Franța și Belgia.

Charles Aznavour s-a aflat și în țara noastră în două rânduri, în 1964 și în 2004. În perioada februarie-martie 2004, marele artist francez a filmat la Palatul Cotroceni și la Sinaia, timp de 23 de zile, pentru producția de televiziune „Le pere Goriot”, realizată de France 2, în colaborare cu TVR și Castel Film România. Actorul și cântărețul a fost primit la Muzeul Național Cotroceni și de fostul președintele Ion Iliescu.

În 2011, Universitatea din Ierusalim i-a oferit Premiul Scopus în cadrul unei ceremonii desfășurate la Teatrul Champs-Elysees din Paris. Distins pentru „activitatea sa ca om de cultură dar și ca militant al cauzei armene”, Charles Aznavour s-a alăturat astfel altor laureați, de-a lungul timpului, ai Premiului Scopus cum ar fi filozoful francez Bernard Henri Lavy, actorul american Gregory Peck, cântărețul Frank Sinatra.

La 8 iulie 2013, în Armenia, la Erevan, a fost dezvelită o stea, în onoarea sa, în cadrul unei ceremonii oficiale.

Dintre cele mai cunoscute piese ale sale, amintim: „Tous Les Visages de l’Amour”, „Hier Encore”, „Les Jours Heureux „, „La Boheme”, „Que C’est Triste”, „Non, Je N’ai Rien Oublié”, „Il Faut Savoir „, „Toi et moi”, „Le Temps”, „Emmenez-Moi”, „Ave Maria”, „Ils Sont Tombes”.

ULTIMA ORA: BATAIE IN DIRECT! VEZI AICI VIDEO DE LA PROTESTUL DIASPOREI DIN PIATA VICTORIEI!

Loading...