DRAGNEA A PRIMIT BOMBA de la Tribunalul Bucureşti. Un DOSAR GREU apare în prim-plan

Tribunalul Bucureşti a decis, luni, începerea judecării pe fond în dosarul Belina, în care Sevil Shhaideh, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, este acuzată de abuz în serviciu.

„Constată legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în hotărârea tribunalului.

Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a fost trimisă în judecată în dosarul „Belina” în iunie 2018, fiind acuzată de abuz în serviciu.Pentru complicitate la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni a fost deferită justiţiei şi Ionela Stoian (fostă Vasile), director în cadrul MDRAP la data faptelor.

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Adrian Ionuţ Gâdea, la data faptelor preşedinte al CJ Teleorman; Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria; Rodica Guşă, asistent registrator la Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria.

Loading...