Episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanul, a făcut plângere la DIICOT, contestând autenticitatea înregistrării în care ar apărea în ipostaze intime alături de un minor, elev al Seminarului Teologic din Huşi, şi susţinând că a fost defăimat de presa care a publicat înregistrarea ori a făcut referiri la existenţa acesteia.

Plângerea pentru defăimare şi răspândire de material pornografic a fost direcţionată spre soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi, dar potrivit reprezentanţilor acestei instituţii, a fost redirecţionată administrativ către unitatea competentă şi anume Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a convocat Comisia pentru statut şi regulamente a BOR în zilele de 27 şi 28 iulie şi şedinţa de lucru a Sinodului Permanent în zilele de 17 şi 18 august, în urma solicitării mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, Teofan, pentru cercetarea ‘presupuselor abateri de natură morală’ de care este acuzat episcopul Huşilor, Corneliu.

‘Urmare solicitării Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de convocare a Sinodului Permanent ‘în vederea cercetării presupuselor abateri de natură morală de care este acuzat Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor’ şi urmare referatului Cancelariei Sfântului Sinod nr. 7600 din 17 iulie 2017 privind necesitatea unor precizări statutare şi regulamentare referitoare la cercetarea şi judecarea unui ierarh, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Preşedintele Sfântului Sinod, a convocat Comisia pentru statut şi regulamente a Bisericii Ortodoxe Române în zilele de 27 şi 28 iulie 2017 şi şedinţa de lucru a Sinodului Permanent în zilele de 17 şi 18 august 2017′, a anunţat Biroul de presă al Patriarhiei Române, printr-un comunicat de presă transmis.

Cazul Episcopului Corneliu Bârlădeanul a intrat în atenţia publică în luna iunie, atunci când acesta a depus la DNA plângere împotriva a trei preoţi care l-ar fi şantajat cu darea în vileag a unor imagini compromiţătoare.Ulterior, filmul respectiv a apărut în spatial public. Jitaru Sebastian Cristi, preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huşi, Damian Gheorghe, preot de caritate la Spitalul Judeţean Vaslui şi Bumbu Răzvan Mihail, preot paroh la Parohia Văleni au fost reţinuţi pe data de 15 iunie, fiind acuzaţi că ar fi cerut bani sau funcţii pentru a nu face publice o serie de imagini video în care episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanul, ar apărea în ipostaze compromiţătoare. Ei au fost ulterior plasaţi în arest la domiciliu.

De la izbucnirea scandalului, episcopul Corneliu Bârlădeanul nu a dat nicio declaraţie presei.

Sursa:agerpres.ro

loading...