Extratereştri cu capul în formă de lămâie şi lumini misterioase deasupra unui cimitir reprezintă câteva dintre elementele bizare din documentele ce fac parte din „dosarul OZN” al Ministerului britanic al Apărării (MoD), care au fost făcute publice luni.

MoD a publicat documentele din arhivele lui, din perioada 1981 – 1996, care arată că numărul cazurilor în care s-a semnalat prezenţa OZN-urilor a crescut după lansarea unor filmelor SF cu buget mare, precum „Ziua Independenţei”, dar şi a serialului de televiziune „Dosarele X”.

VEZI: O româncă a descoperit senzorul care depistează în șase minute celulele cancerose din sânge. În cât timp va ajunge în farmacii

Printre cele mai bizare relatări despre cele aproape 800 de „întâlniri” cu extratereştrii semnalate în acea perioadă se numără mărturia a doi băieţi britanici care au afirmat că au vorbit cu un marţian, al cărui cap era în formă de lămâie şi care a apărut în faţa lor, venind de pe un câmp, pe 4 mai 1995.

„Vă vrem, veniţi cu noi”, ar fi spus extraterestrul, potrivit unui raport al poliţiei britanice, întocmit pe baza declaraţiilor celor doi copii, care păreau „agitaţi şi neliniştiţi”.

loading...
.

Comentarii

comments