Ies la iveala detalii înfiorătoare legate de cârnații pe care românii îi cumpără din magazine și îi aduc pe masa familiei.

Nu multe sunt alimentele pe care românii le evocă atât de frecvent și cărora le asociază înțelesuri atât de variate cum este cazul cârnaților. Generația mai tânără se arată mai detașată de acest omniprezent articol alimentar din alimentația generației mature și al celor trecute.

Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România – APC România) membră a Organizației Europene a Consumatorilor, a analizat 116 tipuri de cârnați comercializați în marile structuri comerciale și în magazinele unor producători de produse din carne, potrivit unui comunicat de presă al APC România.

Acest studiu face parte din Campania Națională de Informare și Educare: „Să învățăm să înțelegem eticheta!”. Prin această campanie, experții Asociației Pro Consumatori (APC) își propun să-i învețe pe consumatori să înțeleagă eticheta produselor astfel încât să facă achiziții în cunoștință de cauză pentru familiile lor.

Specialiștii au realizat un studiu si au demarat o campanie prin care sa-i învețe pe consumatori sa înțeleagă eticheta produselor si sa știe ce cumpăra.

Astfel, au fost descoperiti carnați de casa si cu cate 8 substanțe chimice sau cu soluție de dezghețare a drumurilor.

 

Sursa:infoalert.ro

ULTIMA ORA: BATAIE IN DIRECT! VEZI AICI VIDEO DE LA PROTESTUL DIASPOREI DIN PIATA VICTORIEI!

Loading...