O femeie din localitatea Vânători susţine că a primit o somaţie, pe numele fiicei sale în vârstă de 6 ani, privind achitarea unei datorii către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, ce ar reprezenta contravaloarea spitalizării copilei în 2015.

Femeia în vârstă de 24 de ani s-a prezentat luni dimineaţă la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Iaşi, nemulţumită că somaţia de plată a fost trimisă pe numele fiicei sale.

“Nu este o sumă mare de plătit. Sunt doar 35 de lei. Nu am nimic împotrivă să îi achit. Nu înţeleg însă cum poate să plătească fiica mea, care are doar 6 ani, că pe numele ei a fost trimisă adresa. Din ce să plătească fiica mea datoria, din alocaţie?”, a declarat Mirela Strugaru, mama fetiţei.

De cealaltă parte, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Iaşi, Radu Ţibichi, a declarat pentru Agerpres că fetiţa figurează ca fiind internată la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria din Iaşi în perioada 8 -11 iunie 2015, în acelaşi timp, în data de 9 iunie 2015 mama acesteia declarând, în ambulatoriul de specialitate, că pacientul nu este internat, efectuează serviciul medical în regim ambulatoriu.

“Astfel, în sistemul nostru apare o decontare dublă a serviciului, atât în spitalizare, cât şi în ambulatoriul de specialitate. Practic, prin declaraţia părintelui s-a produs această eroare. Noi suntem obligaţi, conform legii, să recuperăm sumele decontate în ambulatoriu. Doamna respectivă a semnat pe propria răspundere că pacientul nu era internat (…) De altfel, părintele a fost la CJAS, i s-au pus la dispoziţie documentele, a recunoscut că semnătura pe biletul de trimitere îi aparţine. Rămâne de văzut la nivelul spitalului să fie făcute demersuri pentru a se afla ce s-a întâmplat”, a declarat Radu Ţibichi.

VEZI SI: AVERTISMENT – Previziune APOCALIPTICA: ”Începe criza economică reală”

Potrivit acestuia, anual, CJAS face verificări ale bazei de date şi notifică pacienţii în funcţie de numele şi Codul Numeric Personal, indiferent dacă este minor sau adult.

″În cazul copiilor, evident, părintele, ca reprezentant legal, este obligat să reglementeze această situaţie”, a declarat Radu Ţibichi, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.

Întrebat de ce nu a fost trimisă notificarea pe numele tutorelui/părintelui, şeful CJAS Iaşi a răspuns că astfel de adrese se fac doar pe numele pacienţilor, indiferent de vârstă.

″În documentele medicale nu apare numele reprezentantului legal. Apare doar numele pacientului, respectiv, CNP-ul pacientului”, a declarat Radu Ţibichi, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Iaşi. (sursa: stirileprotv.ro)

Loading...
loading...