ILLUMINATI. A fost publicată LISTA CU VIPURILE din celebra SOCIETATE SECRETĂ


O teorie a conspirației ciudată susține că celebritățile care au apărut de-a lungul timpului cu unul din ochi învinețit au făcut acest gest pentru a-și marca locul lor în societatea secretă Illuminati.

Actori, soliști, politicieni și chiar Papa și-au făcut apariția în spațiul public cu diverse urme pe față, care ar demonstra că sunt membrii societății secrete.

Astfel, conspiraționiștii susțin că membrii organizației secrete Illuminati sunt obligați să treacă prin diferite stadii de durere, în timpul evoluției lor în ierarhie în mult disputata societate secretă, potrivit The Sun.

Aceștia susțin că vânătăile de la ochiul drept sunt semne ale celor care au urcat până în vârful ierarhiei organizației.
Potrivit prezentatorului radio Sherry Shriner, care a scris cartea „Interviu cu Diavolul” este cel care susține această teorie bizară.

Acesta spune că vânătăile de pe față, care au apărut de-a lungul timpului la diferiți politicieni sau alte persoane publice fac parte dintr-un ritual secret al Illuminati, în urma căruia sufletele subiecților sunt înlocuite într-un soi de ritual satanic.

Loading...