INCENDIAR.CTP pune TUNURILE pe politicieni: ‘Măgari și mârlani’

Modul în care s-a desfăşurat întâlnirea atipică din Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Băneşti – aranjarea prezidiului, simbolistica – au fost caracterizate de jurnalistul Cristian Tudor Popescu drept o „măgârlănie”.

Întâlnirea a avut loc în 24 septembrie şi a avut ca temă referendumul. Au participat politicieni, preoţi din Protoieria Câmpina şi credincioşi.

„Unde se află acest prezidiu în biserică? Se află în naos, în spatele lor e altarul.
Simbolica părţilor bisericii este lumesc – ceresc. Când treci din pronaos în naos ai părăsit profanul şi treci în sacru. Biserica e sacră în totalitate, dar până în pronaos e raiul pământesc. Naos înseamnă navă, deci oamenii intră în naos, în corabia cu care merg nu neapărat pe apă, se duc undeva, părăsesc pământul şi se duc spre altar, care e locuinţa lui Dumnezeu.
Deasupra capetelor acestor persoane se află turla cu Isus Atotputernicul.
A te aşeza în poziţia în care se află ei acum înseamnă a bara accesul credincioşilor la Dumnezeu, asta au făcut, s-au aşezat între credincioşi şi Dumnezeu şi au intrat în spaţiul ceresc, de sub cupolă, al bisericii.
Este o măgârlănie, sunt şi măgari şi mârlani”, a comentat Cristian Tudor Popescu.

Loading...