Procurorul general al României, Curtea de Apel (CA) Alba Iulia, susţine, în cererea de suspendare a executării propunerii ministrului Justiţiei de revocare a sa din funcţie, depusă la Curtea de Apel (CA) Alba Iulia, că, în procedura desfăşurată de Tudorel Toader, nu i-ar fi fost asigurat dreptul la apărare şi, de asemenea, că aceasta nu ar fi îndeplinit cerinţele de transparenţă, potrivit documentului, solicitat de către AGERPRES.

Totodată, Augustin Lazăr a menţionat că unul dintre motivele pentru care a fost iniţiată procedura de revocare este desfăşurarea anchetei privind modalitatea de intervenţie a jandarmilor în timpul protestelor din 10 august, invocarea acestui motiv constituind, în realitate, „o ingerinţă în activitatea concretă de instrumentare a unei cauze penale”.Procurorul general Augustin Lazăr a depus, în 2 noiembrie, la CA Alba Iulia, o acţiune în contencios administrativ, prin care cere suspendarea procedurii de revocare a sa din funcţie. Lazăr a solicitat, de asemenea, şi suspendarea executării actelor care stau la baza emiterii propunerii menţionate, inclusiv a Raportului privind activitatea managerială a procurorului general.

Lazăr a motivat că propunerea şi actele indicate sunt de natură administrativă, menţionând în cerere câteva repere de jurisprudenţă constituţională. Procurorul general a opinat că propunerea de revocare constituie un act administrativ unilateral cu caracter individual, care poate fi supus controlului instanţelor de contencios administrativ.”Solicităm instanţei să constate că, în procedura desfăşurată de ministrul justiţiei, care s-a finalizat prin propunerea de revocare, dreptul la apărare al procurorului vizat de această măsură nu a fost asigurat, nefiind în măsură să prezentăm ministrului, anterior formulării propunerii, motivele şi documentele care ar fi preîntâmpinat luarea acestei măsuri. Prin efectele pe care le produce în mod concret, asupra carierei procurorului ce ocupă o funcţie de conducere, procedura declanşată de ministrul Justiţiei întruneşte elementele unei veritabile proceduri disciplinare, punând în discuţie modul în care un procuror şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu”, se arată în cererea depusă de Augustin Lazăr.

Magistratul aminteşte, totodată, că, în cazul de faţă, controlul efectuat de către Inspecţia Judiciară la Parchetul de pe lângă ICCJ în anul 2017 nu a relevat nicio disfuncţie în activitatea instituţiei şi nicio deficienţă managerială.”În acest context, este evident că propunerea ministrului Justiţiei are valoarea unei sancţiuni disciplinare”, opinează Lazăr.

Nu rata promotiile! VEZI ULTIMELE OFERTE DE LA eMAG! Click aici!

Loading...