INCREDIBIL: UN COPIL de la o GRADINITA a adus in clasa O BOMBA!

 

Un copil a provocat strigăte de groază, aducând la grădiniţă o BOMBĂ găsită într-o pădure şi determinând poliţia să evacueze de urgență toată clădirea.

Băieţelul a descoperit această bombă incendiară în timpul unei plimbări în pădurea de lângă oraşul Darmstadt din landul Hessa, în centrul Germaniei, înainte de a o aduce cu el la grădiniţă.

Imediat ce ‘obiectul străin’ a fost observat pe o etajeră, educatoarele au alertat poliţia ‘şi s-au retras cu copiii pe un teren de joacă mai îndepărtat’ în aşteptarea echipelor de salvare, a precizat poliţia, care nu a putut oferi mai multe detalii cu privire la vârsta sau sexul copilului.

Serviciile de deminare au sosit rapid la faţa locului şi au putut transporta bomba în siguranţă, permiţând reîntoarcerea copiilor în clădire.

Dat fiind că în Al Doilea Război Mondial pe teritoriul Germaniei au avut loc bombardamente intense ale aliaţilor, serviciile de deminare germane sunt nevoite să neutralizeze în mod regulat bombe şi obuze rămase din acea epocă, excavate de pe şantiere de construcţii, în păduri, pe câmpuri sau chiar în grădini.

Cea mai mare evacuare cauzată de o astfel de deminare a avut loc în decembrie 2016, când 54.000 de persoane au trebuit să-şi evacueze locuinţele în Augsbourg, în sudul ţării.

În mai, 50.000 de persoane au fost evacuate la Hanovra, în nord, în timpul neutralizării a trei bombe britanice.

Sursa: .agerpres.ro

Loading...

Lasă un răspuns