Trei bărbați și o femeie, toți de origine română, sunt acuzați că, în noaptea de 10-11 septembrie, au atacat cu cuțite și bâte patru cetățeni din Bangladesh, proprietarii unui magazin alimentar din localitatea Latina, și au fugit cu suma de 5600 de euro, informează presa italiană.

Potrivit site-ului www.temporeale.info, victimele au fost lovite cu sălbăticie de cei patru atacatori, care au venit înarmați cu două cuțite mari, bâte și sticle.

Una dintre victime a suferit o fractură la mâna dreaptă și contuzii multiple, o alta a fost diagnosticată cu contuzie puternică în zona toracelui, cea de-a treia victimă are contuzii la mâna dreaptă, iar o altă victimă are un traumatism în zona abdomenului. Toți cei patru cetățeni din Bangladesh vor necesita mai multe zile de spitalizare.

Polițiștii au reușit să-i identifice pe agresori, în baza declarațiilor martorilor. Este vorba Vasile Sandu Caraiman (36 de ani, din Focșani), Silviu Turtureanu (27 de ani, din Suceava) și Cristina Dumitrache (32 de ani, din Focșani).

Poliștii au descoperit că unul dintre atacatori a reușit să fugă în dimineața de după atac, în România.

Sursa:observator.tv

loading...