Lovitură de teatru în privința lui Carmen Iohannis! La mijloc sunt banii!

Răsturnare de situație în privința lui Carmen Iohannis! Chiar dacă s-a vehiculat că aceasta va fi citată la Parchetul General, în luna ianuarie, în legătură cu banii obținuți de pe închirierea unui imobil din Sibiu, acest lucru nu se va întâmpla foarte curând.

Cel puțin asta susține publicația Național. Conform sursei citate, Prima Doamnă a României va fi citată de-abia în luna mai.
„Iată că lui Klaus Iohannis i-a priit din plin relaxarea de pe pârtia din Păltiniș nu doar pentru că excesul de zel al SPP-ului lui Pahontu a făcut ”partie” în jurul lui de n-au mai putut ieși ceilalți turiști din parcări cu orele, dar mai ales pentru vestea cea bună primită din partea procurorului general Augustin Lazăr. Cel care, după cum susțin sursele noastre i-ar fi readus ”rictusul” pe față șefului statului prin asigurarea fermă că, până în luna mai, Carmen Iohannis nu va fi sub nicio formă audiata la Parchetul General! Mai mult chiar, se pare că dincolo de inconștientă profesională lui ”nea Gusti”, cel care chiar a ajuns să se închipuie procuror general ”pe persoană fizica”, profitând din plin de satisfacerea ”hachitelor” de profesor râzgâiat ale ministrului Justiției, Tudorel Toader, alți procurori ar fi decis la rândul lor să tragă și ei de timp cât pot.

Sau cel puțin până se vor lămuri dacă Adina Florea va fi impusă sau nu în cele din urmă pe scaunul Laurei Codruța Kovesi sau dacă Oana Schmidt Haineala va fi cea care îl va înlocui pe Augustin Lazăr. Drept urmare, ”fratiile” transpartinice din cadrul Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului General se vor da peste cap că să nu riște vreun pas greșit, cel puțin până în luna mai, când este de așteptat că apele să se mai limpezească și în Justiție. Drept urmare, în aceste zile se caută soluții disperate pentru că procurorul ”de casa” Ion Sandru cel adus de ”Taica Lazar” de la Albă Iulia să paseze în vreun fel dosarul preluat la rândul sau de la ”avansatul” Cristian Lazăr la un alt coleg de la Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Mișcare destul de riscantă, mai ales că ea trebuie făcută și cu o oarecare acoperire procedurală, pentru că Adina Florea să nu-i citeze de urgență la ”noua DNA” de la Secția pentru investigarea infracțiunilor săvârșite de magistrați. Și după cum reiese din informațiile noastre, în cazul în care se inflamează iarăși spiritele în opinia publică este deja prevăzut și un ”Plan B”, prin audierea ”cu celeritate” a notarului Radu Gabriel Bucșă. Cel care este acuzat, alături de Carmen Iohannis pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual, spălare de bani și constituirea unui grup infracțional organizat printr-un denunț care a fost depus încă din luna mai a anului trecut! Fără însă că de atunci la dosar să se întreprindă vreun alt act procedural în afară de depunerea ”scutirilor” lui Carmen Iohannis, fie ele pe motive medicale sau pentru ”paranghelia” privată a prințului Charles…”, scrie sursa citată.

Carmen Iohannis va fi audiată într-un dosar deschis ca urmare a unui denunţ în legătură cu sumele obţinute din închirierea unui imobil.

Acest dosar a fost deschis în urma unui denunţ depus de SC Jurindex Media SRL, societatea care administrează site-ul Lumeajustitiei.ro, reprezentată de jurnalistul Răzvan Savaliuc, împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, a soţiei acestuia, Carmen Iohannis, precum şi împotriva notarului Radu Gabriel Bucşă, reclamaţi pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care abuz în serviciu, fals intelectual, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat.

Iniţial, denunţul a fost înregistrat în mai 2018 la DNA, declinat apoi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi ulterior la Parchetul General.

În denunţul depus la Parchet se arată că familia Iohannis a refuzat să restituie statului suma de 320.000 de euro, bani proveniţi din închirierea unui imobil din Sibiu care ar fi fost dobândit nelegal.

În noiembrie 2015, Curtea de Apel Braşov a decis definitiv anularea unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Sibiu deţinut de Klaus şi Carmen Iohannis.

Loading...