LOVITURĂ DURĂ pentru procurorii lui Kovesi! DEZASTRUL de la Unitatea de elită a DNA

Lovitură grea pentru procurorii lui Kovesi. Un control efectuat de parchetul anticorupție la structura teritorială din Ploiești relevă abateri grave și dosare care au fost ținute în sertare.

Un document, prezentat sâmbătă seara la Antena 3, arată faptul că sute de doare au fost ținute sub cheie.

Procurorii DNA au fost reclamați la Inspecția Judiciară, care a demarat o anchetă în acest sens.

În document se arată că numărul plângerilor „înregistrate și aflate în lucru”, al fiecarui procuror din cadrul serviciului este, după cum urmează:
– procurorul Onea Lucian – 203 – procurorul Savu Alfred – 104 – procurorul Băcică Laura – 78 – procurorul Deaconu Giluela – 59 – procurorul Răileanu Cerasela – 30. „În ceea ce privește plângerile înregistrate la procuror Onea Lucian s-a luat măsura inventarierii acestora, în vederea redistribuirii la ceilalți procurori”, se arată în documentul DNA.
„Cu privire la celelalte plângeri, s-au luat măsuri necesare soluționării acestora cu celeritate”, mai menționează documentul prezentat la Antena 3.

Loading...