Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi-a exprimat îngrijorarea în cadrul întrevederii cu Marianne Thyssen, comisar european pentru Ocupare, Afaceri Sociale, Competenţe şi Mobilitate, cu privire la posibila indexare a alocaţiilor copiilor imigranţilor din Austria.
În cazul în care trece o asemenea măsură, nu ar fi exclus să se ajungă la procedura de infringement.

În cadrul întrevederii avute la Bruxelles de ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, cu Marianne Thyssen, comisar european pentru Ocupare, Afaceri Sociale, Competenţe şi Mobilitate, „cei doi oficiali şi-au exprimat îngrijorările în legătură cu o situaţie semnalată atât de cetăţeni ai unor state europene, cât şi de organizaţii neguvernamentale, vizavi de o posibilă încălcare a drepturilor copilului în Austria, ca urmare a intenţiei Parlamentului naţional de a indexa alocaţiile copiilor cetăţenilor rezidenţi, din alte state europene, care îşi desfăşoară activitatea pe teritorul statului austriac”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului Muncii.

omisarul Thyssen a reiterat poziţia negativă a executivului european faţă de promovarea mecanismului indexării alocaţiilor pentru copiii lucrătorilor mobili UE.

„În acest sens, Marianne Thyssen a reafirmat şi importanţa promovării principiului la contribuţii egale prestaţii egale (în contextul revizuirii Regulamentelor 883/2004 şi 987/2009 privind coordonarea sistemelor de securitate socială) alături de principiul remuneraţiei egale pentru aceeaşi activitate desfăşurată în acelaşi loc (în contextul revizuirii Directivei detaşarea lucrătorilor)”, arată sursa citată.

Pentru prima dată, discuţia a apărut în Austria la începutul anului, atunci când cancelarul austriac Sebastian Kurz a decis că Guvernul trebuie să reducă beneficiile copiilor rezidenţilor austrieci care trăiesc într-o ţară în care nivelul de trai este mai scăzut.

„Sistemul nu este construit corect, pentru doi copii care nu trăiesc în Austria, ci în România, aproape 300 de euro sunt transferaţi lunar în România. Este aproape cât salariul mediu de acolo”, a declarat atunci Kurz.

Un proiect aflat în procedură legislativă prevede acum tocmai indexarea alocaţiilor pentru copiii muncitorilor străini, în cazul în care copiii lor trăiesc în ţările de origine.

Dacă proiectul va trece de Parlamentul austriac, alocaţiile vor fi diminuate în cazul lucrătorilor proveniţi din ţări cu costuri de trai mai mici, cum ar fi România (reducerea putând ajunge la 50%).

Nu rata promotiile! VEZI ULTIMELE OFERTE DE LA eMAG! Click aici!

Loading...