Şefii de la Jilava au luat măsuri speciale de protecţie pentru Magdalena Şerban, femeia care a împins în faţa metroului o tânără de 25 de ani. Magdalena Şerban a ajuns, joi, în Spitalul Penitenciarului Jilava, după ce a reclamat că nu se simte bine.

Potrivit cancan.ro, medicii au intervenit imediat ce criminala de la metrou a ajuns în grija lor. Cadrele medicale au decis să o sedeze continuu, pentru a se asigura că Magdalena Şerban nu o să le creeze probleme.

Magdalena Şerban este ţinută separat de restul pacienţilor de la Spitalul Penitenciarului Jilava, în apropierea ei fiind lăsată doar o deţinută pusă să o supravegheze şi să mai treacă din când în când pe la ea pentru a semnala eventuale probleme.

Magdalenei Şerban va fi supusă unei expertize psihiatrice

Avocatul Magdalenei Şerban a anunţat, vineri, că anchetatorii au decis să aprobe efectuarea unei expertize psihiatrice criminalei de la metrou. Apărătorul femeii a dezvăluit că aceasta ar fi spus că regretă faptele comise: ”S-a admis proba cu efectuarea unei expertize psihiatrice. Considerăm că este în interesul acesteia, pentru a se constata, pe cale legală, dacă avea sau nu discernământul faptelor comise în ziua respectivă. Nu avem un document oficial în privinţa internării la Psihiatrie.

Restul detaliilor nu s-au discutat. Ea este de acord cu efectuarea expertizei, conştientizând atât cât a putut conştientiza. Că ar fi sau nu în interesul ei această expertiză, vom vedea mai departe. A spus că regretă şi chiar a spus la un moment dat că preferă să fie moartă, conştientizând ce s-a întâmplat. Restul detaliilor le vom afla pe parcurs”.

ULTIMA ORA: BATAIE IN DIRECT! VEZI AICI VIDEO DE LA PROTESTUL DIASPOREI DIN PIATA VICTORIEI!

Loading...