Mihai Eminescu A FOST UCIS ?! Moartea sa stârnește controverse și astazi

În 28 iunie 1926, ziarul „Universul” publica mărturia zguduitoare a domnului Dumitru Cosmănescu, despre care se scria în prezentare că „a fost într-o vreme coafor al Regelui, având prăvălie sub vechiul Jockey-Club, îl «servea» adeseori pe Eminescu, care venea acolo împreună cu alţi prieteni”.

Iată, în continuare, ce afirma domnul Dumitru Cosmănescu în legătură cu moartea lui Mihai Eminescu.„Era un om domol şi foarte aşezat. Vorbea totdeauna frumos, ori cu cine ar fi stat de vorbă. Şi avea mare plăcere să-l «servesc» eu. Cum intra, întreba : «Da’ unde e Dumitrache ?». Eu, ca unul care, slavă Domnului, la vârsta mea pot zice că sunt «specialist» şi că am servit mii şi mii de oameni, mi-aduc aminte şi acum că avea un păr frumos negru, ondulat, dat peste cap. Mustaţa, mică, era tot neagră. De ’mbrăcat nu l-am văzut niciodată rău îmbrăcat, îi plăceau cravatele negre, făcute «fundă». Vorbea cu mine, vorbea cu lucrătorii, şi mai ales şedea de vorbă cu d. Ardeleanu, patronul meu de pe vremuri, povestind tot felul de lucruri, fiindcă Ardeleanu era om citit, şi fusese şi la Paris, studiind să se facă avocat”.Cânta „Deșteaptă-te, Române!” când a fost lovit…

„Când s-a întâmplat nenorocirea că s-a îmbolnăvit, Eminescu a fost dus la Şuţu (n.a. – este vorba despre Sanatoriul de Boli Mentale al doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti), unde i s-a dat o cameră a lui, mai bună ca altora. Mă chema tot pe mine să-l servesc şi acolo, şi mă duceam bucuros. Uneori veneau să-l vadă prieteni, Grigore Manolescu, Hasnaş şi alţii care-i ziceau lui Eminescu «Maestre» şi el râdea, bătându-i pe umăr. Cât a stat la Şuţu, eu cel puţin nu l-am văzut altfel decât scriind. Scria toată ziua, coli peste coli, şi era foarte liniştit. Dar soarta a făcut însă ca într-o zi să-l văd murind, aş putea zice, pe braţele mele.

Venisem la Şuţu, cam pe la 3 după amiază. Pe la vreo 4, cum era cald în cameră, Eminescu zice uitându-se lung la mine: «Ia ascultă, Dumitrache, hai prin grădină, să ne plimbăm şi să te învăţ să cânţi Deşteaptă-te, Române!». Eu care ştiam că nu e bine să-i fac împotrivă, am ieşit cu el în grădină, unde se vede că-l trăgea soarta. Şi a început să cânte «Deşteaptă-te, Române!», şi eu după el. Cânta frumos, avea voce.Cum mergeam amândoi, unul lângă altul, vine odată pe la spate un alt bolnav d’acolo, unu’ furios care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova şi, pe la spate, îi dă lui Eminescu în cap cu o cărămidă pe care o avea în mână.

Eminescu, lovit după ureche, a căzut jos cu osul capului sfărâmat şi cu sângele şiruindu-i pe haine, spunându-mi: «Dumitrache, adu repede doctorul că mă prăpădesc… Asta m-a omorât!». L-am luat în braţe şi l-am dus în odaia lui, unde l-am întins pe canapea. I-m potrivit capul pe pernă, şi când am tras mâna, îmi era plină de sânge. Au venit doctorii, cu Şuţu în cap, şi ne-au spus să tăcem, să nu s-audă vorbă afară, că nu e nimic… Dar, spre dimineață, bietul Eminescu murise!”.

Varianta loviturii în cap, susținută și de sora sa, Harietta Eminescu!
Deși pare greu de crezut această variantă a morții lui Mihai Eminescu, ziarul „Universul” din acea dată de 28 iunie 1926 amintea că un nepot al doctorului Șuțu relata unui poet al începutului de secol 20 că „D. Mihai Eminescu ar fi fost lovit cu o cărămidă în cap de tenorul Petrea Poenaru, alienat internat la Șuțu și cari mai lovise pe d. Mihai Eminescu cu o piatră dintr-o praștie în frunte, provocându-i un erizipel. Cee ce ne face a crede versiunea desconspirată de d. Dumitru Cosmănescu. Nepotul doctorului Şuţu a explicat şi motivele, lesne de înţeles, pentru care versiunea oficială n-a consemnat evenimentele aşa cum s-au petrecut ele în realitate”.

Loading...