bic011

Mlaștinile din nordul Europei ascund mii de cadavre perfect conservate ale unor oameni care au murit acum mai bine de 2.000 de ani; toți au un lucru în comun: au fost asasinați.

Pe data de 6 mai 1950, frații Viggo și Emil Højgaard s-au dus la o mlaștină din apropierea satului lor – Tollund, Danemarca, pentru a căuta turbă. În timp ce colectau turba, cei doi au găsit un cadavru în mlaștină care era în perfectă stare de conservare – purta pe cap o căciulă de blană, iar barba de trei zile, genele și ridurile feței erau vizibile cu ochiul liber.
Cei doi frați danezi au crezut că bărbatul a fost asasinat și au anunțat poliția din Silkeborg. Însă crima nu era atât de „proaspătă” precum părea.

În cartea arheologului Peter Vilhelm Glob (1911-1985) „The Bog People” (cartea tratează misterul cadavrelor din mlaștini), acesta spune că timp de secole s-a extras turbă din mlaștinile daneze pentru folosirea acesteia pentru încălzire și pentru gătit. În tot acest timp excavatoarele au găsit între straturile de turbă oameni de culoare extrem de bine conservați.
Poliția din Silkeborg, convinsă de faptul că respectivul cadavru din Tollund era un „rest” arheologic, l-a chemat pe Glob care a venit în câteva ore pentru a examina cadavrul in situ.
Deși încă din secolul al XVIII-lea fuseseră găsite astfel de cadavre în mlaștini (și nu numai în Danemarca, ci și în Olanda sau în Insulele Britanice), bărbatul din Tollund era un caz unic.

Genul acesta de „descoperire” era absolut normală în acele locuri – câteodată localnicii anunțau autoritățile, însă, de multe ori, pur și simplu le îngropau înapoi în turbă.
Arheologul a decis să preia cadavrul și să îl ducă la Muzeul din Silkeborg pentru a-l analiza în detaliu. Transportul nu a fost deloc ușor; ciudățenie sau destin, unul dintre bărbații care au ajutat la transportul cadavrului a suferit un infarct în acest timp. Decesul colegului său l-a afectat foarte mult pe Glob care a scris în cartea sa „mlaștina a cerut viață pentru viață – o ființă umană în schimbul cadavrului”.

Doi numitori comuni
În urma examinării cadavrului, Glob a concluzionat că bărbatul din Tollund a trăit în secolul al III-lea î.Hr, în Epoca fierului pre-romană – datare confirmată ulterior prin metoda datării cu carbon-14. Timp de mai mult de 2.000 de ani, corpul bărbatului rămăsese intact în poziția exactă în care fusese pus în mlaștină: era dezbrăcat și nu avea decât o căciulă de blană pe cap și o centură.

Așa cum bănuiau și frații Højgaard, bărbatul fusese ucis și avea încă centura cu care fusese sugrumat în jurul gâtului.
Glob spune în cartea sa că, deși vertebrele cervicale nu păreau afectate, criminaliștii și medicii care au participat la investigarea cazului și analiza cadavrului au concluzionat că bărbatul din Tollund nu fusese sugrumat ci spânzurat. Acest lucru nu l-a surprins deloc pe arheolog; moartea violentă era un numitor comun în toate cazurile cadavrelor descoperite în mlaștinile de turbă.

În momentul editării volumului său (în anii ’60), numai în Danemarca se înregistraseră 166 de astfel de cadavre, majoritatea datând din anii 400-500 î.Hr. Omul de știință german Alfred Dieck spune că în Europa au fost descoperite 1860 de astfel de mumii, deși mai puțin de 200 au putut fi studiate. Cadavrele sunt diferite – copii, femei, nobili, țărani… însă toate împărtășesc aceleași două caracteristici: o stare excelentă de conservare și o moarte violentă.

Primul mister a fost rezolvat cu ani în urmă. Turbăriile conțin a moleculă numită sphagnan – un polimer similar pectinei – care are rolul de a descompune mușchiul din mlaștină. Acest compus reacționează cu enzimele secretate de bacteriile de putrefacție și evită ca microbii să se descompună în materie organică; la rândul său, drenează calciul din oase, lucru care face ca acestea să rămână flexibile ca un cauciuc sau să se dizolve complet.
Mai mult decât atât, mușchiul prezent în turbării conține acizi humici care drenează apa din țesuturile moi. Pielea cadavrelor se impregnează apoi cu noroi din mlaștină. Din această cauză toate cadavrele erau de culoare închisă.

Al doilea mister, în schimb, rămâne în continuare neelucidat. Majoritatea corpurilor descoperite prezintă semne de violență care indică faptul că respectivele persoane ar fi fost asasinate – înecate, înjunghiate sau decapitate. Mai mult decât atât, nu au fost înmormântate conform cutumelor acelei epoci – decedații erau incinerați, iar cenușa era îngropată într-un sac de pânză sau o urnă. Unele dintre mumiile mlaștinilor sunt chiar fixate în pământ cu ajutorul unui cârlig.
Execuție?
Există diverse teorii care ar putea explica asasinatele. Singura referință istorică în ceea ce privește acest tip de „înmormântare” există în De origine et situ Germanorum („Despre originea și locurile Germanilor”), principala scriere despre tradițiile și cutumele popoarelor barbare din nordul Europei, scrisă de istoricul roman Gaius Cornelius Tacitus în jurul anului 98 d.Hr.

Tacitus explică într-un pasaj că pedepsele în cadrul societății popoarelor pre-romane variau în funcție de delictul comis: trădătorii și cei ce fraternizau cu inamicul erau spânzurați de un copac, iar lașii și cei considerați nefolositori în război erau aruncați într-o mlaștină și acoperiți cu nuiele de rachită. Istoricul accentuează faptul că acest tip de pedeapsă era aplicată adulterilor și altor persoane condamnate pentru „acte rușinoase” precum lașii, leneșii sau sodomiții.

Unele dintre mumiile descoperite în turbării se potrivesc descrierilor legendarului istoric roman. În teoriile lui Tacitus se încadrează și băiatul din Kayhausen care a fost descoperit într-o turbărie germană în anul 1922. Băiatul de 7 sau 8 ani fusese înjunghiat de mai multe ori în gât. Pe brațul stâng avea o tăietură, dovadă că a încercat să se apere. Agresorii l-au legat de mâini și de picioare și i-au acoperit corpul cu o piele de vițel, cel mai probabil pentru a-l putea transporta mai ușor până la mlaștină.
Razele X au descoperit faptul că băiatul avea o infecție la rotulă, lucru care îl împiedica să se descurce singur. De asemenea, băiatul prezenta și linii Harris pe tibia stângă, un indicator al unei malformații în dezvoltare.

În Epoca de Fier un băiat cu un asemenea handicap nu era acceptat în societate. Conform antropologului Timothy Taylor în cartea sa The Burried Soul, persoanele care aveau handicap erau considerate persoane cu puteri paranormale. Singura utilitate a unei asemenea persoane era aceea de a servi drept profet sau ghicitor; în cazul în care profețiile sale nu se îndeplineau era înjunghiat.

mumies-3

Reconstrucție a fetei din Yde. Muzeul Drents.
Un alt caz misterios este cel al fetei din Yde, descoperită într-o turbărie olandeză în anul 1897. Oamenii care au descoperit cadavrul fetiței au fost atât de șocați și de impresionați de modul de conservare al copilului (corpul său era intact, iar părul roșu ca focul îi acoperea fața și umerii), încât au crezut că văd un demon.
Arheologii muzeului din Drents au descoperit că fata era de fapt blondă, însă taninul prezent în turbă îi colorase părul într-un roșu aprins. Fata avea aproximativ 16 ani și fusese strangulată cu o curea din lână și înjunghiată deasupra claviculei stângi.
În urma unui tomografii computerizate s-a descoperit faptul că fata suferea de scolioză, o anomalie a coloanei vertebrale, iar picioarele sale erau strâmbe. De asemenea, fata era rasă pe o parte a capului, pedeapsă aplicată femeilor adultere.

Sacrificiu ritualic?
Este foarte posibil ca majoritatea cadavrelor descoperite în turbării să fie ale unor persoane executate, pedepsite pentru delictele săvârșite, însă există și mumii ale căror caracteristici indică un alt fenomen complementar celui al execuțiilor.
Este cazul bărbatului din Croghan, găsit într-o turbărie irlandeză în anul 2003. Se presupune că bărbatul a trăit între secolele II-IV î.Hr, iar moartea sa a fost extrem de violentă: a fost înunghiat în piept de repetate ori, i-au fost scoase organele interne, i-au fost tăiate sfârcurile și, în final, a fost decapitat.
Deși nu s-a conservat decât trunchiul bărbatului, specialiștii au concluzionat că acesta trebuie să fi fost un om înalt și corpulent pentru vremea aceea (aproximativ 1.90 cm) și cel mai probabil avea o poziție înaltă în societate – unghiile și mâinile sale erau îngrijite, semn că nu muncea pământul, iar ultima sa masă fusese bazată pe lapte și cereale, alimente care nu erau la îndemâna tuturor.

loading...
.

Comentarii

comments