Mai multe persoane au fost rănite după ce o maşină a intrat pe trotuarul din faţa Muzeului de Istorie Naturală din Londra, informează sâmbătă presa locală, transmite Reuters.

Update ora 18.40: Poliţia londoneză a anunţat că, în această etapă, incidentul petrecut sâmbătă în faţa unui muzeu din vestul Londrei în care au fost rănite mai multe persoane nu este considerat ca având legătură cu terorismul, transmit Reuters şi EFE.

Update ora 18.30: Mașina care a intrat în mulțime este înregistrată ca taxi, anunță presa britanică. Potrivit martorilor, șoferul a lovit aproximativ 10 oameni, care circulau pe trotuar. Poliția londoneză încă investighează cauzele, ia în calcul și ipoteza unui atac terorist.

Potrivit Reuters, poliţia londoneză este la curent cu incidentul de pe Exhibition Road, din vestul Londrei şi cu faptul că mai multe persoane au fost rănite. Totodată, forţele de ordine au anunţat că la faţa locului a fost arestat un individ.

BBC transmite doar o alertă conform căreia există informaţii despre un incident cu o maşină în apropierea Muzeului de Istorie Naturală din Londra.

loading...
.