Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că nu are ce să-și reproșeze în scandalul legat de intervenția jandarmilor la protestul de vineri, și asta pentru că a acționat ca un ministru responsabil.

Dan a mai spus că Jandarmeria și-a coordonat intervenția sub supravegherea unui procuror militar: ”Nu mi-am depășit în niciun fel competențele legale. Iar Jandarmeria și-a coordonat toată intervenția sub supravegherea unui procuror militar, care a fost în piață. Nu am ce să-mi reproșez”.

În schimb, prim-procurorul Parchetului Militar, Ionel Corbu, a declarat că pe 10 august niciun procuror militar nu s-a aflat în Piața Victoriei. El arată că abia pe data de 11 a primit o solicitare pentru a trimite un procuror militar în Piața Victoriei.

”Nu am cunoștiință de acest lucru. Niciun coleg de-al meu nu a fost mandatat să participe alături de jandarmi la acțiunea din data de 10 august. Abia pe data de 11, în jurul orei 17.00 am primit o solicitare pentru a trimite un procuror militar care să participe la aceste acțiuni”, a declarat Corbu.

Nu rata promotiile! VEZI ULTIMELE OFERTE DE LA eMAG! Click aici!

Loading...